Thursday , April 25 2024

Lucian Bute revine in ring intr-un meci de senzatie

bute

Lucian Bute este pregătit să revină în ring pe 18 ianuarie, la Centre Bell din Montreal, când urmează să-l aibă ca adversar pe canadianul Jean Pascal, cu care ar fi trebuit să boxeze pe 25 mai, însă meciul a fost amânat din cauza accidentării la mâna stângă suferită de pugilistul român.

Impresarul lui Pascal, Yvon Michel, a confirmat faptul că lupta va avea loc la începutul anului viitor, adăugând că ambii boxeri au “contracte semnate” pentru acest meci, anunţă Agerpres.

La rândul său, Jean Bedard, preşedintele Interbox, clubul lui Bute, a precizat: “Lucian mi-a confirmat că este pregătit să boxeze pe 18 ianuarie, la Centre Bell. L-am informat pe Yvon Michel că, în cazul în care Jean Pascal nu este disponibil, Adonis Stevenson este o bună opţiune pentru Bute”.

Adonis “Superman” Stevenson este un boxer canadian de origine haitiană, în vârstă de 36 ani, care l-a învins în luna iunie prin KO pe americanul Chad Dawson, deposedându-l de titlul de campion mondial la categoria semigrea, versiune WBC.

Lucian Bute, care a pierdut anul trecut, în luna mai, centura de campion al categoriei supermijlocie (IBF) în urma înfrângerii suferite în faţa britanicului Carl Froch, a boxat ultima oară în noiembrie 2012, când a reuşit să-l învingă la puncte, în unanimitate, pe rusul Denis Gracev, într-un meci desfăşurat la Montreal.

Boxerul român, în vârstă de 33 ani, are acum în palmares 31 de victorii (24 înainte de limită) şi o singură înfrângere.

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …