Friday , May 17 2024

Cea mai puternica furtuna solara din ultimii cinci ani loveste azi pamantul

Furtuna solară ar putea perturba comunicaţiile, în prezent foarte dependente de sateliţi, şi va crea probabil aurore boreale spectaculoase în Asia Centrală, joi seara, a menţionat Kunches Joseph, expert NASA.

Cea mai puternică explozie solară din ultimii cinci ani va ajunge la Pământ începând cu joi, reprezentând un bombardament de particule electromagnetice care pot perturba comunicaţiile prin satelit şi reţelele electrice de distribuţie, au anunţat miercuri autorităţile americane, relatează AFP.

Această erupţie de plasmă solară a avut loc marţi seara, iar efectele sale nu ar trebui să se facă simţite pe planeta noastră înainte de dimineaţa zilei de joi, în jurul orei 12.00 GMT (14.00, ora României), durând până vineri, conform prognozelor Administraţiei Naţionale a Oceanelor şi a Atmosferei americane (NOAA).

Această furtună solară, care are în componenţă particule încărcate care vor lovi Pământul cu o viteză de 6,44 milioane de kilometri pe oră, poate afecta distribuţia de energie electrică, comunicaţiile prin satelit, GPS-urile, astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi pot constrânge companii aeriene să îşi schimbe rutele.
Un purtător de cuvânt al NASA a declarat că agenţia nu va lua nici o măsură deosebită, deoarece “noi nu credem că echipajul ISS este în pericol”.

“Creşterea numărului de erupţii solare – ultima având loc pe 23 ianuarie – este normală în condiţiile ciclurilor solare de 11 ani, care, pentru această perioadă, se aşteaptă să atingă mazimul în 2013”, conform NASA. Această furtună solară poate fi considerată “una dintre cele mai puternice începând cu decembrie 2006”, conform lui Joseph Kunches, expert NOAA în fenomene meteo spaţile . Pe lângă riscul de a perturba comunicaţiile, în prezent foarte dependente de sateliţi, acestă furtună va crea probabil aurore boreale spectaculoase în Asia Centrală, joi seara, a menţionat Kunches Joseph.
Experţii reamintesc că Pământul este bine protejat de aceste furtuni solare datorită câmpului său magnetic.

Vezi si

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România, iar hipertensiunea arterială este responsabilă de …