Saturday , June 1 2024

Search Results for:

Viruşii care ne salvează viaţa

Trăim într-o mare invizibilă de microbi din momentul în care ne naştem, îi respirăm, îi înghiţim, îi purtăm sub piele. Mai mult de 90% din ADN-ul din corpul tău, de fapt nu este al tău, ci aparţine acestor microbi, ne spune Dr. Mercola. Trăim într-o mare invizibilă de microbi din …

Mai mult »

Kate, prima aparitie dupa nastere

Ducesa de Cambridge a fost surprinsă într-o zi obişnuită din viaţa sa, la o lună după aducerea pe lume a Prinţului George. Kate a ieşit la o sesiune de cumpărături îmbrăcată casual şi cu părul strâns într-o coadă simplă. Kate Middleton a fost surprinsă de paparazzi la shopping. La o …

Mai mult »

Corpul de control al Guvernului va verifica activitatea CFR Călători

Corpul de control al Guvernului va verifica întreaga activitate a CFR Călători derulată din anul 2006, a declarat premierul Victor Ponta. Ancheta va viza, printre altele, sesizările din presă cu privire la prezenţa azbestului în componentele unor vagoane, conform primului ministru, citat de Mediafax. Azbestul este o substanţă cancerigenă interzisă …

Mai mult »

Ministrul Dan Şova, audiat la DNA în dosarul contractului cu Bechtel

Ministrul marilor proiecte, Dan Şova, s-a prezentat marţi la DNA pentru a da declaraţii în dosarul  pierderii originalului contractului cu Bechtel. Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a venit marţi la DNA, el declarând că vrea să susţină plângerea penală pe care …

Mai mult »

Rasturnare de situatie: Ramona Badescu semneaza cu TVR in locul Mihaelei Radulescu?

Chiar dacă revenirea Mihaelei Rădulescu la pupitrul emisiunii care a consacrat-o, “Duminica în familie”, era dată ca sigură, se pare că TVR, acolo unde show-ul urmează să fie găzduit, a ales, în ultimul moment, o altă vedetă în locul divei care locuieşte acum la Monte Carlo.  Astfel, mai multe surse …

Mai mult »

Alertă: Marea Britanie se pregăteşte să atace Siria

Marea Britanie pregăteşte planurile pentru o posibilă acţiune militară în Siria, a anunţat marţi Downing Street, relatează AFP. În acelaşi timp, americanii au în vizor o acţiune scurtă şi limitată. Marea Britanie pregăteşte planuri pentru o posibilă acţiune militară ca răspuns la folosirea armelor chimice în Siria, a anunţat marţi …

Mai mult »

Un avion MIG 21 a luat foc la aterizare, la Bacau

O aeronavă militară a luat foc la aterizare, dar nici o persoană nu a fost rănită. Avionul militar MIG 21 nu aparţine armatei române, ci unui stat aliat. Aparatul de zbor era în reparaţii, la fabrica de avioane de Bacău. În timpul unui zbor de probă, piloţii şi-au dat seama …

Mai mult »

Vom avea apă caldă începând de vineri, doar dacă Termica găseşte bani pentru plata datoriilor la gaz

Datoria pe care Termica ar trebui să o achite la E.On era de circa şapte sute de mii de lei, potrivit directorului Ovidiu Dumitrescu situaţia nu era clarificată, ieri şi se aşteptau încasări suplimentare de la asociaţiile de proprietari . Din punct de vedere termomecanic, cele 18 lucrări de reparaţii …

Mai mult »

Demersuri pentru deschiderea pe 17 septembrie a tronsonului III al şoselei de centură a Sucevei

Tronsonul dintre Pătrăuţi şi Scheia are o lungime de peste 5 kilometri şi este singurul care ar putea fi deschis traficului în acest an Circulaţia rutieră pe tronsonul III al şoselei de centură a municipiului Suceava ar putea fi permisă abia pe la mijlocul lui septembrie, cel mai probabil în …

Mai mult »