Monday , May 20 2024

Search Results for:

Portia De Rossi şi-a schimbat numele în Portia DeGeneres

Actriţa Portia De Rossi a preluat numele de familie al partenerei ei de viaţă, Ellen DeGeneres, devenind astfel în mod oficial doamna DeGeneres. Un judecător de la Curtea Superioară din Los Angeles a aprobat cererea starului din sitcom-ul “Arrested Development” de a-şi schimba numele de familie din De Rossi în …

Mai mult »

Două treimi dintre maşinile controlate de RAR de la începutul anului au prezentat nereguli

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, de la începutul anului şi până la 15 septembrie, 50.763 de vehicule la nivelul întregii ţări, iar la două treimi dintre acestea au fost constatate diferite probleme tehnice sau legate de documente, potrivit unui comunicat al instituţiei. “Jumătate dintre vehiculele cu probleme …

Mai mult »

Limba romani, confundată cu limba română de un purtător de cuvânt al CE

Dennis Abbott, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a confundat limba romani cu limba română, miercuri, într-o conferinţă de presă la CE, el corectând confuzia după intervenţia unui alt purtător de cuvânt. Dennis Abbott, purtător de cuvânt al comisarului pentru Educaţie şi Cultură, a făcut o prezentare, joi, în conferinţa …

Mai mult »

In primele trei zile de proteste, politistii au dat cu 20% mai putine amenzi

N „Aceast\ situa]ie se datoreaz\ `n mod sigur [i protestului poli]i[tilor fa]\ de diminu\rile salariale. Nu mai au acela[i elan, aceea[i atragere pentru munc\ de c=nd nu mai sunt pl\ti]i”, a declarat liderul sindical al poli]i[tilor suceveni, Vasile Anton ~n primele trei zile ale acestei s\pt\m=ni, num\rul amenzilor date de …

Mai mult »

Seful Politiei Judetene nu mai este „alaturi” de Sindicatul Politistilor

N dac\ anul trecut, comisarul [ef Nicu[or Ioan Todiru] era membru al Sindicatului Na]ional al Poli]i[tilor [i Personalului Contractual, nef\c=nd niciun secret din aceasta [i spun=nd c\ `n]elege, `ntr-o bun\ m\sur\, nemul]umirile poli]i[tilor, anul acesta c=nd necazurile lor s-au `nmul]imit odat\ cu diminuarea salarial\, [eful Inspectoratului de Poli]ie Jude]ean Suceava …

Mai mult »

61%dintre români consideră comunismul drept o idee buna şi că Ceauşescu a făcut mai mult bine decât rău

Tot mai mulţi români consideră că regimul comunist este idee bună şi că Nicolae Ceauşescu a făcut mai mult bine decât rău. Datele rezultă dintr-un sondaj CSOP realizat în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Astfel, 61% dintre români consideră în prezent comunismul drept …

Mai mult »

Instantele sucevene au ajuns sa fixeze termene tocmai pentru jumatatea anului viitor

N lipsa judec\torilor [i cre[terea num\rului de dosare aflate pe rol a dus anul acesta la fixarea unor termene de judecat\ c\tre jum\tatea anului viitor n “lucr\m cu 26 de oameni, cu mai mult de 25% sub gradul de folosire a resurselor umane”, a ar\tat pre[edintele Tribunalului Suceava, Doru Ioan …

Mai mult »

Agenţia Europeană pentru Medicamente cere retragerea antidiabeticului Avandia de pe piaţa UE

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a cerut joi retragerea de pe piaţă a antidiabeticului Avandia, pe tot teritoriul Uniunii Europene (UE), din cauza riscului cardiac ridicat pe care-l prezintă acest produs al laboratorului britanic GlaxoSmithKline (GSK), relatează AFP. Comitetul experţilor din cadrul EMA a hotărât să analizeze, luna aceasta, autorizaţia …

Mai mult »

Mitica de la Galati a sustras de pe santierul ISPA din Burdujeni un TIR pe al carui trailer se afla un buldo-excavator si o masina de frezat asfalt

N pentru c\ nu s-au pus de acord asupra banilor pe care trebuie s\ `i pl\teasc\ una alteia, dou\ firme din Gala]i  – SIREG [i ERG TERMROM se [unteaz\ reciproc `n cadrul celui mai important proiect de reabilitare a re]elelor de ap\ [i canal din Suceava, realizat cu fonduri europene  …

Mai mult »

Societatea de transport a Primariei Suceava a intrat pe pierderi

N directorul SC TPL SA Suceava, Darie Romaniuc, a declarat c\ anul acesta a estimat c\ pierderile societ\]ii vor fi `ntre patru [i cinci procente din cifra de afaceri, cauzele fiind `n cea mai mare parte majorarea pre]ului la carburan]i [i cea a TVA n directoul Darie Romaniuc a precizat …

Mai mult »