Saturday , May 18 2024

Verificări la Centrul Cultural Bucovina, dispuse de Consiliul Județean în scandalul licitațiilor de fațadă

Ieri a fost constituită o comisie care să verifice neregulile semnalate la Centrul Cultural Bucovina privind organizarea de selecții de ofertă. Primele rezultate ale inspecției Consiliului Județean la Centrul Cultural Bucovina ar putea fi făcute publice chiar în cursul zilei de azi

 Sigla-Centrul-Cultural-Bucovina

Reprezentantul Consiliului Județean Suceava, Cristi Crețu, a declarat că ieri dimineață s-a constituit o comisie formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Suceava, care să verifice neregulile semnalate la Centrul Cultural Bucovina privind organizarea de selecții de ofertă. “Azi dimineață (ieri, 6 iunie, n.r.), s-a constituit o comisie cu reprezentanți din aparatul propriu al Consiliului Județean. Această comisie va fi condusă de secretarul județului, Petru Tănase, șeful serviciului Achiziții Publice, Adrian Grădinaru, șefa Serviciului Buget, Rodica Floriștean. Această comisie va verifica modul în care s-au făcut achizițiile publice la Centrul Cultural Bucovina și res­pectarea legislației în ceea ce privește achizițiile publice la aceleași instituții din subordinea Consiliului Județean Suceava”, a transmis reprezentantul CJ Suceava, care a spus în continuare că urmează să se verifice neregulile semnalate la Centrul Cultural Bucovina privind organizarea de selecții de ofertă. Este posibil ca în după-amiaza zilei de azi să fie făcute publice primele constatări ale echipei de control trimise de Consiliul Județean Suceava la Centrul Cultural Bucovina, pentru a clarifica ilegalitățile semnalate. De menționat că toate informațiile de la care a plecat investigația inspectorilor Consiliului Județean provin exclusiv din presă.

La finalul acestei investigații, date fiind dovezile prezentate des­pre cum s-au desfășurat achizițiile publice la CCB, se poate ajunge până acolo încât conducerea Centrului, precum și angajații care se fac vinovați de anunțarea câștigătorilor de licitații înainte ca acestea să se desfășoare în termenul legal să fie demiși și obligați să plătească daunele produse în urma acestor operațiuni.  In orice caz, Consiliul Județean va trebui să ia măsurile care se impun, altfel tot ceea ce s-a întâmplat la Centrul Cultural Bucovina de-a lungul anilor nu face altceva decât să întărească ideea larg răspândită în județul Suceava că instituția respectivă nu este decât o goarnă propagandistică folosită de potentații zilei, după împrejurări și nevoi. (Neculai ROSCA)

 

Vezi si

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare din acest sezon

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte de la Bacău, după ce a câștigat, vineri, …

One comment

  1. Oare degeaba a fost chemat la ordine, azi dimineață, dl. Filip să aibă o discuție cu conducerea CJ? Desigur, a venit de mână cu „moșul” Drăgușanul. Este ceva întâmplător?