Friday , May 17 2024

Un șofer beat din Ipotești a lovit o mașină în centrul Sucevei și a fugit

Marți, în jurul orei 11:10, T.  Adrian, de 57 ani, din Ipotești, aflându-se sub influența alcoolului, a condus un autoturism marca Opel, pe str. Mărășești, din municipiul Suceava, iar la intersecția cu bulevardul 1 Mai nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca Audi, condus regulamentar de către C. Cristian.

 

În urma accidentului de circulație au rezultat numai pagube materiale, dar T. Adrian a plecat imediat de la fața locului, fiind mai apoi oprit în trafic de polițiști pe strada Ștefan cel Mare din localitatea Ipotești.

Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Vezi si

Liberalii au lansat, joi, alți doi candidați de nota 10: Gheorghe Lazăr la Marginea și Liviu Bodnărescu la Sucevița

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, joi după-amiază, la evenimentele de lansare a încă …