Monday , April 29 2024

Staţie de vulcanizare peste cabluri electrice, conducte de gaz şi pe rădăcini de copaci tăiaţi

vulcanizare galleria 1A

Cei câţiva zeci de metri pătraţi din sensul giratoriu de lângă Galleria pe care “investitorul” Adi Zabraţan ridică o “vulcanizare mobilă” tăind copaci, distrugând trotuarul şi obturând reţelele de curent şi gaz nu şi le asumă nici Suceava, nici Scheia 

Pe un colţ de spaţiu verde, cât a mai rămas în intersecţia bulevardului 1 Decembrie cu bulevardul Sofia Vicoveanca şi străzile Ion Irimescu şi Victoriei, la ieşirea din municipiul Suceava către Fălticeni şi Moara, se prefigurează construirea unei vulcanizări mobile. Investiţia a avut ca prim rezultat tăierea mai multor arbori de pe spaţiul verde, patronul vulcanizării mobile Adi Zabraţan obţinând titlul de proprietate pentru terenul de câţiva zeci de metri pătraţi, pe care a decis să îşi instaleze investiţia. Până să intre în circuit, firma condusă de Adi Zabraţan şi-a plasat în spaţiul pe care îşi continuă investiţia un microbuz inscripţionat “Vulcanizare mobilă”, în ciuda celor care îşi desfăşoară activităţi concurente în zonă. Zabraţan spune că face concurenţă legală, dar nu ascunde faptul că are un diferend cu o firmă vecină. Faptul că a pus mâna pe o suprafaţă de câţiva metri pătraţi de teren într-o intersecţie importantă de la intrarea în Suceava, dinspre Fălticeni şi doreşte să o exploateze economic, este privit cu supărare de către locuitorii din jur, cărora micul ambient de la sensul giratoriu din zonă începuseră să le placă. Numai că Adi Zabraţan a obţinut avize de la primărie pentru implantarea vulcanizării şi acolo se lucrează în continuare pentru finalizarea acestei investiţii.
vulcanizare galleria 2AReclamaţiile însă curg gârlă, din partea celor care locuiesc în zonă, dar şi de la agenţii economici din zonă. Mai întâi, intersecţia cu sens giratoriu este una extrem de aglomerată şi se pune întrebarea cum se poate instala o vulcanizare într-o astfel de zonă. Mai apoi, s-a scris deja în presă, cum s-a dat avizul pentru instalarea acestei staţii de către Agenţia de Protecţie a Mediului, tăindu-se cei câţiva pini plantaţi în urmă cu mulţi ani tocmai pentru a asigura în zonă un minim de oxigen, într-un spaţiu rutier atât de aglomerat? Primăria din Suceava se spală pe mâini spunând că terenul pe care se prefigurează construcţia vulcanizării mobile ţine de comuna Scheia. Primăria Scheia spune însă că acel teren ţine de Suceava.
Dar problemele nu se opresc aici. Locuitorii din zonă îşi pun întrebarea ce aviz a eliberat EoN Electrica pentru construirea acestei staţii, în condiţiile în care pe dedesupt trec cabluri de înaltă tensiune tot pe dedesupt trecând şi ţevile de la EoN Gaz. “Cum se acceptă să se construiască deasupra o vulcanizare care implică o activitate complexă, cum s-ar putea face o intervenţie de urgenţă la reţelele de gaze şi electrice. De ce primăria Suceava a acceptat ca tot mâlul rezultat din lucrările ce se fac să se scurgă direct în sistemul de canalizare, de s-a acceptat să fie distruse bordurile şi trotuarul? Ne aşteptăm ca măcar una dintre instituţiile statului să se sezizeze, instituţia prefectului ca ultimă alternativă ar putea să se sesizeze pentru a lua măsuri împotriva celor care au acceptat să se construiască în această zonă”, declară Stefan Socoliuc, responsabil la un spaţiu comercial din zonă. (Neculai ROSCA)
 

Vezi si

Programul slujbelor din Săptămâna Patimilor, la Catedrala Arhiepiscopală

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat pe site-ul propriu programul de slujbe şi rânduieli la …

One comment

  1. Locuitorii din zonă îşi pun întrebarea ce aviz a eliberat EoN Electrica pentru construirea acestei staţii, în condiţiile în care pe dedesupt trec cabluri de înaltă tensiune tot pe dedesupt trecând şi ţevile de la EoN Gaz.
    Dragilor pilele si relatiile sunt mai mult decit toata populatia Sucevei.
    Cineva a primit spaga cuvenita si a dat autorizatii, avize de curent, gaz, etc.
    De parca ati fi straini de asta.