Monday , May 20 2024

Şofer din Botoșani, prins băut la Dumbrăveni, încătușat de două ori după ce s-a certat cu polițiștii și a făcut scandal la spital

Sâmbătă seara, polițiștii din Salcea au observat deplasându-se pe D.N. 29, pe raza comunei Dumbrăveni, dinspre Suceava spre Botoșani, un autoturism marca Ford Focus de culoare albă care se deplasa într-un mod sinuos.

politia, masina noua Obiectiv

Şoferul a  oprit mașina la semnalele polițiștilor, dar a refuzat să le înmâneze actele de identitate precum și documentele mașinii.  Deoarece mirosea a alcool, polițiștii i-au cerut să accepte să fie testat cu aparatul etilotest, dar, vizibil iritat, șoferul a refuzat și a devenit recalcitrant la adresa lucrătorilor de poliție. Deoarece a continuat să se manifeste recalcitrant, polițiștii l-au încătușat șI l-au dus la sediul Poliției Orașului Salcea.

După verificarea în baza de date s-a stabilit faptul că conducătorul autoturismului marca Ford se numește M. Daniel, de 37 ani, cu domiciliul în comuna Vlădeni, județul Botoșani,  cu drept de conducere – valabil.

I s-a solicitat din nou conducătorului  auto să se supună testării cu  aparatul etilotest, acesta refuzând, motiv pentru care a fost condus către Spitalul Județean Suceava-Secția U.P.U.unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge.

Întrucât M. Daniel continua să se manifeste recalcitrant și a provocat scandal în secția U.P.U. din cadrul Spitalului Județean Suceava, s-a luat măsura imobilizării și încătușării  acestuia, fiind introdus în autospeciala de poliție.

În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1  Cod penal, cercetările fiind continuate de lucrătorii Poliției Orașului Salcea.

Vezi si

Patru medalii de aur pt USV, la International Innovation Summit E-NNOVATE, în Polonia

În perioada 16-18 mai a.c., Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea …