Friday , April 26 2024

Sapte persoane arestate preventiv, într-un dosar de trafic de migranți instrumentat de DIICOT Suceava

După ce vineri au fost efectuate trei percheziții în Suceava și cinci în Botoșani șapte persoane au fost arestate preventiv, iar o alta a fost plasată sub control judiciar într-un dosar de trafic de migranți și constituire de grup infracțional organizat. La una dintre locuințele vizate de percheziții, au fost identificați șase migranți, aceștia fiind preluați de către reprezentanții Biroului pentru Imigrări Suceava

perchez

Sapte persoane au fost arestate preventiv, iar o alta a fost plasată sub control judiciar într-un dosar de trafic de migranți și constituire de grup infracțional organizat, instrumentat de polițiștii de combatere a criminalității organizate, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, sub coordonarea procurorilor Biroului Teritorial Suceava al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și ­Tero­rism (DIICOT), se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Poliția Română.

Potrivit sursei citate, măsurile preventive au avut loc în urma a opt percheziții, trei în Suceava și cinci în Botoșani, care au avut loc, vineri, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de migranți.

“Din investigații a rezultat că, în perioada mai – iunie a.c., mai mulți cetățeni români și ucraineni ar fi constituit un grup infracțional organizat și ar fi comis infracțiuni de trafic de migranți, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale. Activitățile infracționale ar fi avut loc peste frontiera de stat și în zona localității Racovăț, județul Botoșani. În fapt, grupul infracțional organizat ar fi introdus, pe teritoriul României, patru grupuri de migranți, din care făceau parte 16 persoane, patru dintre ele fiind depistate pe teritoriul Ucrainei”, se precizează în comunicatul Poliției Române.

În urma perchezițiilor domici­liare, au fost ridicate patru autotu­risme, un pistol, un binoclu, telefoane mobile, cartele SIM, un laptop, bani și mai multe înscrisuri.

La una dintre locuințele vizate de percheziții, au fost identificați șase migranți, aceștia fiind preluați de către reprezentanții Biroului pentru Imigrări Suceava.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de la transporturi și a luptătorilor pentru Acțiuni Speciale din Suceava, al polițiștilor de combatere a criminalității organizate și al celor de la transporturi din Botoșani. De asemenea, în activități au fost angrenați și polițiști de frontieră din Siret, Suceava și Botoșani și reprezentanți ai Centrului de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți din Inspectoratul General de Imigrări, precum și jandarmi din Botoșani. t

 

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …