Saturday , April 27 2024

Aeroportul Suceava s-a menținut în top 5 la traficul internațional. Discuții despre noi destinații spre Spania, Franța și Israel 

În luna ianuarie, Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare Suceava s-a menținut pe poziția 5 la traficul internațional, imediat în urma aeroporturilor marilor orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. De asemenea, aeroportul sucevean este în primele 6 la numărul de pasageri pe cursele interne.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a reamintit faptul că, din luna aprilie, va crește numărul curselor operate de TAROM spre București, în zilele de miercuri, joi și vineri.
”Conducerea Consiliului Județean Suceava caută noi operatori și noi destinații internaționale pentru perioada următoare. Echipa de la aeroport are deja programate, începând de săptămâna viitoare, o serie de întâlniri cu companii care operează zborurile. Suntem interesați să deschidem destinații spre Spania, Franța și Israel.
În paralel se continuă lucrările de modernizare a aeroportului și ne referim la sistemul de aducere la sol a avioanelor pe timp de ceață ILS, proiectul este în derulare la Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA). Sperăm să fie finalizat cât mai repede. De asemenea, s-au alocat bani pentru dotarea noilor fluxuri Schengen în aeroport, conform cerințelor internaționale”, a declarat Gheorghe Flutur. (O.S.)

Vezi si

Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Sucevei nu vor avea luni apă la robinete

ACET SA, operatorul sucevean al rețelelor de apă și canalizare, a anunțat că, în vederea …