Monday , May 27 2024

Patru elevi suceveni au fost selectați la Şcoala de vară “Oxford for Romania Summer School”

Este vorba despre Teodor Samuel Gherasim,  de la Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, Sânziana Petruța Mihai, de la Colegiul Național “Ştefan cel Mare” Suceava, Teodora Georgiana Strugariu și Bogdan Ionuț Țibuleac, ambii elevi la Colegiul Național “Petru Rareș“ din Suceava. Evenimentul se va derula în perioada 24 august – 1 septembrie. La nivel național, au fost depuse 310 aplicații, fiind selectați 24 de elevi din clasele a X-a și a XI-a de liceu 

Patru elevi de liceu din județul nostru se numără printre cei 24 de elevi români care, timp de o săptămână vor studia gratuit la Oxford, în cadrul unui program inițiat de trei cercetători români. “Inițiativa a început de la un gând al cercetătoarei Monica Enescu, care și-a luat doctoratul la Oxford și s-a gândit să aducă mai mulți copii care să vadă alte standarde, să le deschidem orizonturi, să le dăm aripi”, a explicat Oana Romocea, organizator “Oxford for Romania”.  Așa a început totul, iar organizatorii programului au reușit și în această vară să strângă fonduri care să acopere cheltuielile de cazare, masă și transport pentru 24 de liceeni. Şcoala de vară “Oxford for Romania Summer School” se va derula în perioada 24 august-1 septembrie, iar dintre finaliști, patru sunt suceveni. Este vorba despre Teodor Samuel Gherasim  de la Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, Sânziana Petruța Mihai de la Colegiul Național “Ştefan cel Mare” Suceava, Teodora Georgiana Strugariu și Bogdan Ionuț Țibuleac, ambii elevi la Colegiul Național “Petru Rareș“ din Suceava. “Procesul de selecție a fost extrem de dificil. Echipa a trebuit să selecteze cei mai potriviți candidați din sute de aplicații reușite. Reamintim celor care nu au trecut runda aceasta în grupul final că absolut toți cei care s-au implicat în organizarea acestui proiect au avut parte de-a lungul timpului de un refuz din partea unei facultăți, de un interviu eșuat sau de o competiție pierdută. Fiecare nereușită a fost, însă, un motiv de învățare și creștere. Așa că, indiferent de rezultatul participării la acest proiect, sperăm ca toți candidații să aibă încredere în continuare în forțele proprii și să profite de cât mai multe șanse de creștere”, au transmis organizatorii acestei școli de vară.

Au fost depuse 310 aplicații, provenind de la liceeni din toată țara. Pentru interviuri au fost selectați 55 de elevi din clasele a X-a și a XI-a pentru ca în final să rămână 24 de finaliști. “Fiecare candidatură a fost evaluată independent de două persoane și a primit un scor în funcție de mai multe criterii, cum ar fi situația financiară, fiind favorizate acele cazuri în care, pe lângă potențialul demonstrat, accesul la oportunități deosebite a fost limitat în trecut din cauza resurselor materiale, performanțele școlare și extra școlare, au fost selectați elevii care au rezultate foarte bune la școală, dar în același timp sunt și foarte implicați în activitățile extra-școlare, imaginația și puterea de argumentare, au fost selectați candidații care au avut răspunsuri originale și care și-au expus ideile corect gramatical, convingător și coerent, maturitatea emoțională și progresul personal, cât și pregătirea personală și impactul potențial al proiectului”, au continuat organizatorii evenimentului .

Sânziana Mihai, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național “Ştefan cel Mare” a aflat de ziua ei că a fost selectată pentru interviu

Sânziana Mihai s-a remarcat încă din gimnaziu, prin rezultate deosebite la învățătură, fiind una dintre elevele care a luat 10 la Evalaurea Națională, în urmă cu doi ani. A fost încurajată de prieteni și profesori să aplice, iar acum așteaptă cu nerăbdare să cunoască viața de la Oxford.

“În luna aprilie, o colegă m-a încurajat să aplic la școala de vară. M-am interesat despre acest proiect și m-a captivat datorită cursurilor atractive pe care le oferă, dar totodată am fost descurajată de numărul mare de aplicații din anul trecut, peste 600, gândindu-mă că nu aș putea ajunge printre finaliști. Totuși, am decis să încerc. Pentru a aplica, am completat mai întâi un formular online. Unele întrebări făceau referire la activități extracurriculare, pe când altele apelau la creativitate, astfel încât m-am străduit să ofer răspunsuri cât mai ­ori­ginale. Profesoara mea de limba română a completat recomandarea, ce îi ajută pe voluntari să cunoască elevul din altă perspectivă. Apoi, am trimis, în format electronic, trei imagini cu diplome care atestă realizări personale. De ziua mea, deschizând, în grabă, mail-ul, am aflat că sunt invitată la interviu. Sincer, a fost cea mai frumoasă surpriză, mai ales că procesul de selecție era pe sfârșite și stăteam cu sufletul la gură. Am trimis imediat dovezile referitoare la venit, iar a doua zi am susținut interviul prin Google Hangouts. Bine­în­țeles că am fost cuprinsă de emoții, dar cei doi voluntari au reușit să creeze o atmosfeă plăcută. Ei s-au interesat ­des­pre planurile și pasiunile mele, iar una dintre întrebări a verificat cunoștințele de limbă engleză”, ne-a explicat “ștefanista” Sân­zia­na Mihai, despre cum a decurs apli­cația.  “Tot prin mail am aflat că mă nu­­­­măr printre cei 24 de finaliști. Nu mi-a venit să cred, am fost foarte entuziasmată! Acum, aștept cu nerăbdare să iau parte la această școală de vară! Personal, mă aștept să îmi pot învinge timiditatea și teama de a greși, având încredere în abilitățile mele”, a încheiat Sânziana Mihai.

Anul trecut, județul nostru a fost reprezentat la Oxford Summer School de două eleve, și anume Oana Daniela Bezuhanici de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți și Denisa Ştefania Luca de la Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret” Suceava. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

FC Şoimii Gura Humorului a realizat scorul campionatului în Liga a IV-a

Liderul clasamentului a câștigat duminică, pe teren propriu, în fața Bucovinei Dărmănești, cu un neverosimil …