Monday , May 20 2024

Patru construcții modulare distribuite la spitalele suport COVID din județul Suceava, alături de alte echipamente

Luni, 21 decembrie, au fost distribuite, în mai multe localități din județ, patru construcții ușoare din elemente modulate, patru radiatoare electrice, precum și elemente de cazarmament, respectiv 4 paturi, 4 saltele, 354 pături, 1504 cearșafuri au fost distribuite. Materialele provin din rezerva de stat a României și au fost obținute în urma solicitării adresate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, prin Hotărârea nr. 90 din data de 09.12.2020, către Administrația Națională a Rezervelor de Stat.

Astfel, Prefectura Suceava a anunțat că în cursul zilei de luni, o construcție ușoară din elemente modulate, un radiator electric, precum și 800 cearșafuri au ajuns la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava – spital suport COVID-19 faza I. De asemenea, și Spitalul Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian” Rădăuți a primit o construcție ușoară din elemente modulate, alături de un radiator electric, precum și patru paturi, patru saltele, patru pături și patru cearșafuri. Precizăm că spitalul de la Rădăuți este unul suport Covid-19, faza a II-a. Tot spital suport Covid-19 faza a II-a este și Spitalul de Boli Cronice Siret care, alături de Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, au primit două construcții ușoare din elemente modulate și două radiatoare electrice. Totodată, Prefectura Suceava a informat că la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni au ajuns 350 pături și 700 cearșafuri.

În comunicat se mai specifică și faptul că aceste materiale vor fi destinate organizării unor puncte de triaj observațional/epidemiologic pentru populația afectată de manifestarea riscului epidemiologic SARS-CoV-2, care se va prezenta pentru acordarea asistenței medicale de specialitate în unitățile sanitare din județul Suceava, pentru organizarea unor puncte farmaceutice provizorii în cadrul unităților medicale, pentru asigurarea asistenței medicale specializate, respectiv pentru dezechiparea, decontaminarea și dezinfecția personalului medical angrenat în gestionarea riscului epidemiologic generat de pandemia de COVID-19. (D.P.)

Vezi si

Patru medalii de aur pt USV, la International Innovation Summit E-NNOVATE, în Polonia

În perioada 16-18 mai a.c., Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea …