Sunday , May 19 2024

Majorare preconizată cu 10% la abonamentele de autobuz din Suceava

bilete

 „Preţul abonamentului pentru elevi nu va fi modificat, la fel cum nici preţul biletelor. Doar abonamentul unic va fi majorat”, a declarat Darie Romaniuc, directorul societăţii TPL SA Suceava

La şedinţa Consiliului Local Suceava care va avea loc spre finele lunii, cel mai probabil joi, 26 septembrie, va fi supus dezbaterii în vederea adoptării proiectul de hotărâre prin care preţul abonamentelor de călătorie cu autobuzul va creşte cu 10%. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat că în şedinţa de la finele lunii va fi supus atenţiei consilierilor locali proiectul prin care preţul unui abonament va fi majorat cu 10%, de la 60 la 66 de lei pentru abonamentul lunar, unic – adică are valabilitate pe toate liniile. „Preţul abonamentului pentru elevi nu va fi modificat, la fel cum nici preţul biletelor. Doar abonamentul unic va fi majorat”, a declarat Darie Romaniuc, directorul societăţii TPL SA Suceava.
Reamintim că luna trecută proiectul nu a mai fost introdus în şedinţa Consiliului Local al municipiului Suceava, cel mai probabil pentru că erau de dezbătut situaţii destul de complicate legate de creşterea tarifului la energia termică în sistem centralizat de la 185 la 250 de lei pe gigacalorie. Deşi proiectul privind gigacaloria a fost respins, dezbaterea cu privire la majorarea preţului abonamentelor a fost amânată pentru o şedinţă viitoare. (D.P.)

Vezi si

Gheorghe Flutur, la lansarea candidatului PNL la Preutești: „100% la alegeri viitorul primar va fi Daniel Mihăilă”

Duminică, 19 mai, a avut loc lansarea candidaturii la funcția de primar al comunei Preutești …