Lemn în valoare de peste 1,2 milioane lei confiscat de polițiști de la o societate comerciala din Campulung Moldovenesc
În perioada 11 – 13 februarie 2020, o echipă mixtă formată din polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și specialiștii Gărzii Forestiere Suceava a efectuat o verificare la o societate comercială din municipiul C-lung Moldovenesc pe linia respectării prevederilor legale privind exploatarea, achiziția, transportul, debitarea și comercializarea materialelor lemnoase, ocazie cu care, a constatat faptul că, în perioada 01.09.2019-11.02.2020, agentul economic a livrat cantitatea totală de 1.656,08 m.c. cherestea de esență rășinoase din alte locații decât cele corespunzătoare provenienței legale.
De asemenea, în urma comparării stocurilor scriptice cu stocurile faptice, s-a constatat o diferență în minus în gestiunea de buștean, de 207,97 m.c. lemn rotund de esență rășinoase, precum și alte încălcări ale legislației silvice.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii comerciale pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, fiind aplicate 5 sancţiuni contravenționale în valoare totală de 26.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității totale de 1.864,05 m.c. material lemnos respectiv cherestea și lemn rotund de esență rășinoase, în valoare totală de 1.226.492 lei.