Sunday , May 19 2024

Inspectorii sanitari au dat, în cursul lunii trecute, amenzi în valoare de aproape 25.000 de lei

Reprezentanții DSP au închis o pensiune și au amendat administratorii cu suma de 5.000 de lei 

În cursul lunii trecute, inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava au făcut aproape 500 de controale, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 23.800 de lei. În obiectivele din categoria nonaliment,  inspectorii din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică au efectuat un număr total de 274 controale, pentru neconformitățile constatate  fiind aplicate cinci amenzi în valoare totală de 22.000 lei, iar la  o unitate de cazare a fost suspendată activitatea.

“Controalele efectuate în obiectivele din categoria nonaliment au cuprins două controale la categoria apă, cinci controale în unități de turism, fiind aplicată o amendă în valoare de 5.000 lei, nouă controale în unități din ­ca­tegoria mediu, fiind aplicată o amendă în valoare de 6.000 lei. Alte 17 controale au vizat verificarea produselor cosmetice, iar 116 controale au avut loc la utilizatorii profesionali de produse biocide, cum ar fi unități ­sa­nitare, unități de turism, cabinete de înfrumusețare, unități de alimentație publică. A fost verificată și o unitate de învățământ liceal”, a explicat Silvia Boliacu, director executiv în cadrul DSP Suceava.

Inspectorii sanitari au verificat în cursul lunii ianuarie și 20 de cabinete ale medicilor de familie, nouă unități de asistență medicală ambulatorie, 19 cabinete stomatolo­gice , trei unități de imagistică medicală. Tot în cursul lunii trecute au fost efectuate și patru recontroale și au fost aplicate două sancțiuni, mai precis, un avertisment și o amendă în valoare de 5.000 lei. A fost verificată și acti­vitatea spitalelor din județ, de colectare, depozitare și de neutralizare a deșeurilor periculoase, fiind și aici aplicate două amenzi, în valoare totală de 6.000 lei. “O parte dintre unitățile  din categoria nonaliment controlate, au prezentat o serie de  neconformități: neasigurarea ­suprave­gherii sănătății lucrătorilor prin efectuarea examenelor medicale, desfășurarea activității fără certificatul de instruire profesională privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, neres­pectarea regulilor de igienă în unități de folosință publică, ­neres­pectarea protocolului complet de sterilizare în funcție de metoda aplicată, a instrumentarului din domeniul sanitar și de înfrumusețare și lipsa produselor biocide”, a completat directorul Silvia Boliacu.

 

În obiectivele din categoria ­a­liment,  inspectorii sanitari DSP au efectuat un număr total de 153 de controale. Pentru deficiențele constatate în unitățile alimentare controlate, au fost aplicate patru amenzi în valoare totală de 5.600 lei. Controalele efectuate în obiectivele din categoria aliment au cuprins 103 verificări la retaileri, 45 controale în unități din sectorul servicii alimentare și cinci verificări la producătorii primari de produse alimentare care vând direct consumatorului final. “O parte dintre unitățile din categoria aliment controlate, au prezentat o serie de neconformități: neasigurarea înregistrării temperaturii în spațiile frigorifice și neefectuarea de către personalul angajat a cursurilor de însușire a noțiunilor fundamentale de igienă”, a încheiat directorul DSP, Silvia Boliacu.

 

De asemenea, inspectorii ­sa­nitari suceveni, au rezolvat, în cursul lunii trecute, un număr de 28 de sesizări ale cetățenilor. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Gheorghe Flutur, la lansarea candidatului PNL la Preutești: „100% la alegeri viitorul primar va fi Daniel Mihăilă”

Duminică, 19 mai, a avut loc lansarea candidaturii la funcția de primar al comunei Preutești …