Friday , May 17 2024

In câteva zile, statuia lui Petru Muşat va fi readusă în centrul Sucevei

Lucrările de amplasare a statuii domnitorului Petru Muşat în faţa Palatului Administrativ sunt în curs de derulare. Primarul Ion Lungu a spus că până la sfârşitul acestei săptămâni, statuia va fi pusă pe fundaţie, urmând ca până la sfârşitul lunii să se realizeze şi celelalte lucrări necesare 

3- Actuala locatie Petru Musat [800x600]
Acum, statuia lui Petru Muşat se află depozitată într-un spaţiu al Muzeului Bucovinei, undeva lângă cimitirul “Pacea”
Până la sfârşitul acestei luni, statuia domnitorului Petru Muşat va reveni la loc de cinste, în faţa Palatului Administrativ. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a spus că lucrările de amplasare a statuii domnitorului ce a întemeiat Suceava, sunt realizate într-un ritm bun, astfel încât, până la sfârşitul săptămânii statuia va fi amplasată pe soclul din zona centrală, urmând ca ulterior să se efectueze şi celelalte lucrări. “Lucrăm în continuare la amplasarea statuii lui Petru Muşat. Eu sper ca în această săptămână să punem statuia domnitorului pe fundaţie, având în vedere că în cursul zilei de sâmbătă s-au pus plăcile. Până la sfârşitul lunii ne dorim să finalizăm şi lucrările privitoare la noul amplasament al statuii lui Petru Muşat, lângă Palatul Administrativ Suceava”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Firma ce se ocupă de întreaga procedură de reamplasare a statuii lui Petru Muşat este SC General Construct SRL Suceava. Valoarea ofertei, stabilită în urma licitaţiei este de 58.254,10 lei fără TVA, iar durata de execuţie a lucrărilor este de două luni. Menţionăm că statuia lui Petru Muşat a fost mutată de pe amplasamentul iniţial pentru a permite realizarea lucrărilor de modernizare a zonei centrale din municipiu. Potrivit reprezentanţilor Primăriei municipiului reşedinţă de judeţ, amplasamentul final al statuii este propus a fi realizat în zona complexului Curţii Domneşti, însă având în vedere că situl arheologic al Curţii Domneşti va fi supus unor studii şi proiecte de restaurare, pană la finalizarea acestora se consideră necesară şi oportună o repunere în valoare a monumentului. Astfel, s-a propus amplasarea temporară a statuii lui Petru Muşat pe strada Stefan cel Mare, pe spaţiul verde amenajat în apropierea clădirii Palatului Administrativ Suceava. (I.G.N.)

Vezi si

Protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, împotriva discriminării salariale

Salariații din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Suceava  au întrerupt activitatea, joi, 16 mai 2024, …