Monday , May 20 2024

Foc pus intenționat la o casă din Straja

Miercuri seara, în jurul orei 20.40, a fost semnalat un incendiu la o casă de locuit în localitatea Straja. La fața locului au intervenit  pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și cei ai Detașamentului Rădăuți cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei de locuit cu pericol de propagare la construcțiile învecinate.

Pompierii au reușit localizarea focului la nivelul acoperișului, fiind înlăturat pericolul de propagare la vecinătăți.

Au ars acoperișul casei de locuit și al unei anexe, corp comun, pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați și s-au degradat bunuri din interiorul acestora.

Conform ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Din fericire, nu s-a înregistrat victime (casa nefiind locuită în momentul izbucnirii incendiului), iar pompierii au salvat locuințele învecinate.

Vezi si

Patru medalii de aur pt USV, la International Innovation Summit E-NNOVATE, în Polonia

În perioada 16-18 mai a.c., Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea …