Monday , May 20 2024

Flagrant cu haşiş, în faţa pompelor funebre de la Autogară

Doi tineri din Siret au fost prinşi în flagrant, în timp ce preluau din Autogară un colet în care erau două pachete cu 200 de grame de haşiş. După trei ore în care au fost ţinuţi în incinta Poliţiei Pieţei, cei doi au fost duşi la sediul DIICOT, unde, după audieri, s-a dispus reţinerea lor pentru 24 de ore. Drogurile fuseseră trimise din Spania, prin coletăria unei firme de transport internaţional 

 
traficanti 1 [800x600]


Ieri dimineaţă, imediat după ora 8.00, trecătorii din zona Autogării au avut prilejul să vadă la treabă, în direct, caguliştii, într-o acţiune oarecum spectaculoasă petrecută în faţa chioşcurilor de obiecte funerare din zonă.
Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul Antidrog, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au fost cei care au organizat flagrantul ce a vizat doi tineri, în vârstă de 26 respectiv 22 de ani, din Siret, veniţi la Suceava cu un BMW cu număr de Germania. Cei doi au fost lăsaţi să ridice de la o societate de transport internaţional un colet expediat din străinătate, iar în momentul în care au ajuns la maşină, au fost interceptaţi de forţele de ordine. Coletul, care conţinea două pachete cu heroină în greutate de aproximativ 200 de grame, a fost preluat de organizatorii flagrantului, iar cei doi au fost conduşi în incinta postului de Poliţie de pe lângă Piaţa Centrală a municipiului reşedinţă de judeţ. Cele două pachete din colet conţineau o substanţă solidă de culoare maro, suspectă a conţine droguri de risc. Vreme de aproximativ trei ore, cei doi au fost reţinuţi în incinta postului de poliţie de către lucrătorii DIICOT, interval în care s-au prelevat probe din cele două pachete care au fost trimise la laboratorul de toxicologie din Iaşi, pentru a se identifica substanţa, bănuiala fiind că este vorba de haşiş.traficanti 2 [800x600]
bmw traficanti [800x600]
BMW-ul înmatriculat în Germania cu care au venit cei doi traficanţi

Ulterior cei doi au fost transportaţi la sediul Serviciului Teritorial Suceava al DIICOT, pentru audieri. Ieri după amiază pe numele suspecţilor a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi azi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Coletul cuprinzând cele două pachete cu substanţă suspectată a fi haşiş a fost trimis, potrivit surselor din rândul anchetatorilor, din Spania. De menţionat că cei doi tineri au fost transportaţi, pentru siguranţa derulării anchetei, de la postul de poliţie de la Piaţă şi până la sediul DIICOT, cu cagule pe faţă. Automobilul BMW cu care veniseră să ridice marfa a rămas abandonat la locul descinderii, lângă un magazin de pompe funebre.
în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de droguri de risc, fără drept.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor.(Neculai ROSCA)

Vezi si

Gheorghe Flutur, tur de forță prin șapte comune sucevene

Duminică, președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut un adevărat maraton, vizitând dimineață piața din …