Monday , May 20 2024

Familia unei sucevence, victimă a unui accident de circulație, a început pe rețelele de socializare o campanie umanitară de donare de sânge

Femeia era însărcinată în 32 de săptămâni. Medicii i-au făcut cezariană pentru a încerca să salveze viața copilului. Din declarațiile cadrelor medicale reiese că atât starea de sănătate a mamei, cât și a copilului, este foarte gravă, ambii fiind intubați și ventilați mecanic

Familia unei sucevence în vârstă de 30 de ani a început o campanie umanitară de donare de sânge pe rețele de socializare, încercând în acest mod să salveze viața acesteia și a copilului său nou născut. Reamintim că femeia a fost victima unui accident rutier, la sfârșitul săptămânii trecute, în urmă căruia a suferit fractură de bazin și de membre inferioare și a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean, în stare gravă. Însărcinată în 32 de săptămâni, medicii i-au făcut cezariană de urgență pentru a salva copilul iar pacienta a fost internată în stare gravă la secția de Terapie Intensivă-non Covid, cadrele medicale depunând eforturi extraordinare pentru stabilizarea acesteia. Din nefericire, atât starea de sănătate a mamei cât și a copilului s-a deteriorat foarte mult, ambii fiind în prezent intubați și ventilați mecanic.

Criza de sânge afectează din ce în ce mai mult activitatea unității spitalicești sucevene. Chiar dacă conducerea Centrului Județean de Transfuzie a decis să-și prelungească programul pentru donare și în ultima zi de sâmbătă din fiecare lună, stocurile sunt aproape de zero. De la debutul pandemiei, a scăzut dramatic numărul donatorilor iar unitatea nu a mai putut organiza campanii mobile de donare de sânge, ceea ce a afectat dramatic stocurile. Cadrele medicale sunt alarmate pentru că nu pot să asigure derularea normală a activității, în spitalele din județ. ”Ne întrebăm ce va fi cu bolnavii noștri din spitale. Sunt victime colaterale ale acestei situații grave. Desigur, operațiile care nu sunt considerate grave, s-au amânat. Dar nu poți amâna nașterile, nu poți amâna un bolnav oncologic care are o hemoglobină mică și trebuie să primească un tratament cu citostatice, nu poți amâna un nou-născut care are nevoie de sânge”, au explicat reprezentanții Centrului Județean de Transfuzie Suceava.

Aceștia fac apel la suceveni să doneze sânge. Aparținătorii bolnavilor sunt îngroziți iar situația este tot mai dramatică, de la zi la zi. Situația cea mai gravă se înregistrează în cazul grupei de sânge AB negativ, care este o grupă destul de rar întâlnită.

Potrivit legii, pot să dea sânge persoanele peste 18 ani, dar care nu au mai mult de 62 de ani și cele care nu cântăresc sub 50 de kg. Donatorii nu trebuie să aibă boli pulmonare, de inimă, piele, diabet, hepatită, sifilis, ulcer, TBC sau HIV/SIDA. (C.R.)

Vezi si

Patru medalii de aur pt USV, la International Innovation Summit E-NNOVATE, în Polonia

În perioada 16-18 mai a.c., Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea …