Friday , April 26 2024

Eduard Dziminschi, primarul care a racordat Moara la rețeaua de gaz metan, vrea să continue dezvoltarea comunei în următorii patru ani

secretarasite

Dezvoltarea este cuvântul de ordine în comuna Moara, ai cărei locuitori beneficiază la nivelul anului 2020, printre altele, de o rețea de alimentare cu gaz metan, de două rețele de canalizare și o stație de epurare, de 14 noi drumuri comunale proaspăt asfaltate, de un iluminat public stradal modern, de condiții optime de învățământ în școli și grădinițe, de un cămin cultural renovat, precum și de două terenuri de sport cu gazon sintetic și nocturnă.

Pentru toate acestea este meritul primarului Eduard Dziminschi, cel care candidează pentru un nou mandat în fruntea comunei Moara, din partea Partidului Național Liberal.

1.000 de gospodării din comună beneficiază acum de gaz metan

De departe cea mai importantă realizare a edilului este racordarea comunei la rețeaua de gaz metan, de care beneficiază acum nu mai puțin de 1.000 de gospodării. În lungime de 23 de kilometri, rețeaua deservește satele Moara Nică, Moara Carp și Bulai și a fost inaugurată în urmă cu două săptămâni în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a aprins în mod simbolic flacăra la aragazul primei familii din comuna Moara ce beneficiază de gaz metan.

Flutur: “Să nu mai ai grija lemnelor. Asta înseamnă civilizație”

“Vreau să-l felicit pe domnul primar, pe constructor și pe operatorul care a avut curaj să investească în comuna Moara. Sunt 1.000 de case care beneficiază acum de gaz metan, alte 1.000 așteaptă să fie racordate la rețea, iar asta înseamnă civilizație. Nu mai trebuie să aibă grija lemnelor”, spunea Gheorghe Flutur.

Moara beneficiază de două rețele de canalizare și o stație de epurare

De asemenea comuna condusă în ultimii patru ani de Eduard Dzimischi beneficiază acum de două rețele de canalizare realizate în Moara Nică, Moara Carp și Bulai, dotate cu nouă stații de pompare și una de epurare.

“Am făcut ca Moara să aibă condiții de se­­-colul XXI. De aceea am înființat două rețele de canalizare și am creat o stație de epurare. De asemenea, cu mari eforturi, s-a reușit racordarea comunei la rețeaua de gaz metan”, declara primarul Eduard Dziminschi.

14 drumuri comunale au trecut de la pietriș la asfalt și trotuare

De investiții nu au “scăpat” nici drumurile comunale, 14 dintre acestea, în lungime totală de 9 kilometri, fiind asfaltate cu bani din bugetul local, cu fonduri europene sau prin Grupul de Acțiune Locală.  În proces de execuție se află și două poduri, situate pe străzile Vișinia și Ion

Creangă, care se construiesc în baza unor proiecte cu fonduri de la Compania Națională de Investiții.

“Când am preluat mandatul, Moara nu avea trotuare pentru pietoni, iar o mare parte dintre drumuri erau pietruite. Am investit în infrastructură și vom continua să o facem, eu, împreună cu echipa mea de consilieri locali”, a precizat Eduard Dziminschi.

Iluminat public cu becuri tip led și rețea de supraveghere video

Investiții s-au făcut și în sistemul de iluminat public stradal, care este finalizat pe raza întregii comune, fiind mult mai eficent odată cu montarea noilor lămpi și a becurilor de tip led.

Supravegheată  de o rețea de camere video, Moara se bucură din punct de vedere peisagistic de circa 200 de copaci ornamentali, gazon, și de o poartă tradițională la intrarea în comună.

Şcolile și grădinițele beneficiază de condiții optime de învățământ

Condiții optime de învățământ au acum și copiii care frecventează unitățile școlare din comună, odată cu construcția unei grădinițe noi cu program prelungit în Moara Nica și a alteia cu program normal în Liteni.

Totodată, au fost mo­-dernizate Şcolile Gimnaziale din localitățile Moara Carp, Liteni și Moara Nica, ultima fiind eficientizată termic prin programul regional 2014-2020, Axa prioritară 3, operațiunea B, care vizează clădirile publice prin “sprijinirea tranzi­ției către o economie cu emisii scăzute de carbon”.

“Vreau ca Moara să se dezvolte, iar copii noștri să aibă un viitor mai bun, de aceea, în ultimii patru ani, am ridicat unități de învățământ și am reabilitat școlile din comună”, a adăugat Eduard Dziminschi.

Susținere pentru activitățile sportive și culturale

La capitolul sport, s-au amenajat două terenuri cu gazon sintetic și instalație de nocturnă, în Moara Carp și Liteni, iar pe viitor, în Moara Nică, va fi inaugurată o sală de sport, dotată cu peste 100 de locuri, vestiare, toalete, dușuri și instalații de climatizare, ventilație și iluminare.

Pe lângă investițiile făcute în Căminul din Liteni, la capitolul cultură, în fiecare an, la Moara, se organizează Zilele Comunei, Festivalul “Ograda cu dor”, are loc Parada Obiceiurilor de Iarnă și se premiază cuplurile la împlinirea a 50 de ani de căsătorie.

Multe proiecte de viitor, unele aprobate, altele în curs de derulare

Pe viitor, dacă va câștiga un nou mandat de primar, Eduard Dzimischi și-a propus, prin proiectele care le are aprobate sau în derulare, să extindă rețeaua de gaz metan în satele Frumoasa, Liteni și pe cele mai populate străzi din Moara Nică, Moara Carp și Bulai, să construiască o nouă rețea de apă potabilă, să modernizeze Drumul Comunal 71, de la intrarea în comună până la Moara Carp, unde pe o lungime de 5,5 kilometri, se va reabilita carosabilul, se vor monta rigole pentru scurgerea apelor, iar pe margine se vor amenaja piste de biciclete, să construiască un dispensar medical complet utilat, o nouă grădiniță cu program normal și un teren cu gazon sintetic la Moara Nică, să reabiliteaze căminul cultural din aceeași localitate și să creeze un centru social în comună.

Eduard Dzimischi mizează pe o puternică echipă de consilieri locali

Eduard Dziminschi deschide și lista pentru posturile de consilieri ai comunei Moara, alături de o echipă puternică din care mai fac parte: Ne­culai Miron, Gheoghe Botușan, Radu Croitori, Ovidiu David, Ioan Spoială, Gabriel Antonel Marcu, Florin Marius Mirăuț, Gheorghe Cristian Maxemiuc, Dorel Trainoschi, Cătălin Bejan, Neculai Blându, Daniel Curic, Cristina Albu, Doru Blîndu, Constantin Stanciuc, Petru Pilat, Turineac Gheorghe și Mihai Miron.

“M-am născut în Moara, am crescut în Moara și aici locuiesc împreună cu familia, iar ca primar nu am luat niciodată vreo o decizie fără să mă gândesc la nevoile și la interesele sătenilor mei. Am fost mereu printre oameni și în ajutorul lor, mai ales, când Moara era în carantină. Vreau să continuăm împreună dezvoltarea comunei Moara, să investim pentru noi și pentru copii noștri”, este mesajul lui Eduard Dzimischi înaintea alegerilor de duminică.

Eduard Dziminschi este susținut și de fostul primar Constantin Prodaniuc

Eduard Dziminschi se bucură, pentru alegerile de duminică, inclusiv de sprijinul fostului primar al comunei Moara, Constantin Prodaniuc, care apreciază că actualul edil i-a continuat mai toate proiectele.

“Chiar dacă la un moment dat am fost contracandidați, asta nu are nimic de a face când vine vorba de binele comunei. Are parte de toată susținerea mea și mă bucur că a continuat toate proiectele inițiate în mandatele mele, iar aici mă refer la proiectele ce vizează realizarea rețelei de canalizare, la construția Căminului din Liteni-Moara și la Grădinița de la Moara Nică, mai puțin rețeaua de gaz, care la momentul respectiv era pe altă fi­-lieră. În concluzie, rog locuitorii din Moara să-l susțină la alerge­rile de duminică pe domnul Dziminschi pentru că are numeroase realizări în ultimii patru ani”, a transmis Constantin Prodaniuc, cel care a ocupat funcția de primar al Comunei Moara, între 2008 și 2016. (O.S.)
secretarasite

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …