Monday , May 20 2024

DSP Suceava va solicita Ministerului Sănătăţii aproximativ 20.000 de doze de vaccin antigripal

Cererea este mult sub nivelul celei de anul trecut, când au fost solicitate 35.000 de doze 

vaccin [800x600]

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava urmează să solicite Ministerului Sănătăţii aproximativ 20.000 de doze de vaccin antigripal, un număr mult mai mic decât anul trecut când au fost solicitate 35.000 de doze de vaccin. Acestea vor fi destinate vaccinării persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6 luni- 64 ani aflate în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane, pentru gravide, dar şi pentru vaccinarea medicilor, a cadrelor sanitare medii şi a personalului auxiliar din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai institutelor de ocrotire, copii sau bătrâni, şi ai unităţilor de bolnavi cronici. Vor fi vaccinaţi şi adulţii şi copiii, rezidenţi în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt.
Totodată, dozele de vaccin antigripal vor fi destinate şi vaccinării persoanelor cu vârstă de peste 65 de ani. Incepând cu această lună, Direcţia de Sănătate Publică Suceava va monitoriza cazurile de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, pneumonii şi gripe, prima raportare oficială fiind programată pentru data de 6 octombrie. (C.R.)

Vezi si

Gheorghe Flutur, la lansarea candidatului PNL la Preutești: „100% la alegeri viitorul primar va fi Daniel Mihăilă”

Duminică, 19 mai, a avut loc lansarea candidaturii la funcția de primar al comunei Preutești …