Friday , May 17 2024

Cum i-a făcut prefectul Sinescu toate jocurile primarului Melen, pentru a-l scăpa de datorii

Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a luptat cu toate forţele de care a fost capabil pentru a-l scăpa pe primarul din Brodina de povara unei datorii de 1,68 milioane de lei. Uzitând de toate pârghiile pe care le avea, Florin Sinescu l-a determinat pe principalul păgubit, SC TEST PRIMA SRL să accepte pierdea a 1,2 milioane de lei, iar statul român a fost pus la plată, înregistrându-se la insistenţele acestuia ca arierate contravaloarea facturilor emise de firma de construcţii pentru lucrările efectuate, suma de 462.000 de lei. Acesta este unul dintre principalele capete de acuzare în dosarul în care prefectul Florin Sinescu şi primarul Vasile Viorel Melen au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie, la sfârşitul săptămânii trecute

 melen [800x600]


Intre cele opt capete de acuzare conţinute în dosarul de cercetare penală a prefectului Florin Sinescu, unul atrage atenţia în mod deosebit, fiindcă prin manevrele pe care le-a orchestrat reprezentantul Guvernului în teritoriu a dus la prejudicierea unei firme private cu peste 1,2 milioane de lei, dar şi a bugetului de stat cu suma de 462.000 de lei. Toate acestea pentru a-i face pe plac unui alt primar apropiat sufletului său, Vasile Viorel Melen de la Brodina, care de altfel a fost şi reţinut de procurorii DNA suceveni în aceeaşi zi cu prefectul Sinescu, vineri sâptămâna trecută. Cu precizarea că amândoi au fost puşi a doua zi în libertate sub control judiciar, arătăm că în acest dosar Florin Sinescu este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, iar primarul Vasile Melen pentru complicitate la săvârşirea acestei infracţiuni. Potrivit anchetatorilor, fapta imputată prefectului este intervenţia, în afara cadrului legal, pe lângă funcţionari ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava şi reprezentanţii ai TEST PRIMA SRL pentru deblocarea conturilor Primăriei Brodina, încheierea unei conveţii de eşalonare la plată a unor datorii, de anulare a penalităţilor de întârziere şi înregistrarea debitului ca arierat în vedere achitării de la bugetul de stat.
Debitul pe care îl are Primăria Brodina faţă de SC Test Prima SRL Suceava a fost creat prin facturarea de către SC Test Prima SRL a lucrărilor de construcţie efectuate la un număr de 9 case în baza unui contract de prestări servicii  din 10.09.2008, contract modificat prin 8 acte adiţionale. Urmare efectuării lucrărilor angajate firma a emis către Primăria comunei Brodina facturi în valoare totală de 448.035,93 lei, facturi semnate de primire de către primar şi ştampilate, însoţite de situaţii de prestări servicii, centralizatoare financiare a situaţiilor de plată pe fiecare obiect/categorie de lucrări executată, semnate şi ştampilate, de asemenea, de către primar.
Refuzul Primăriei Brodina de a efectua plata sumei în discuţie către SC Test Prima SRL Suceava, reprezentând contravaloarea prestărilor de servicii efectuate a determinat societatea prestatoare să acţioneze beneficiarul în instanţă.
Prin Sentinţa civilă  din 25 ianuarie 2013 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă şi irevocabilă pe 25.09.2013, comuna Brodina prin primar şi Consiliul Local al comunei Brodina au fost obligaţi să plătească către SC Test Prima SRL Suceava suma de 462.315,93 lei reprezentând contravaloare facturi emise de aceasta, penalităţi de întârziere începând cu data emiterii facturilor şi cheltuieli de judecată în sumă de 8.739,16 lei.
Tot Judecătoria Suceava prin încheierea din 16 mai 2014 admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea SC Test Prima SRL prin executor judecătoresc Jugaru Constantin şi încuviinţează executarea silită a debitoarelor comuna Brodina prin primar şi Consiliul Local al comunei Brodina pentru suma de 462.315,93 lei reprezentând contravaloarea facturilor, pentru penalităţile de întârziere în cuantum de 0,15 lei pe zi de întârziere, începând cu data emiterii facturilor şi cheltuielile de executare. Biroul executorului judecătoresc Jugaru Constantin a emis o somaţie pe data 03.06.2014, înregistrată la Primăria Comunei Brodina pe data de10.06.2014, prin care comuna Brodina – prin primar şi Consiliul Local al comunei Brodina sunt somaţi să se conformeze dispozitivului sentinţei şi să achite suma stabilită în termen de o zi de la primirea somaţiei, în caz contrar se va proceda la poprirea pe conturi.
Melen nu a vrut să plătească datoria la TEST PRIMA, preferând să achite facturile firmei proprii, Forestbrod
Vasile Viorel  Melen a refuzat, cu rea intenţie, să achite debitul, penalităţile şi celelalte cheltuieli stabilite de instanţă şi executor judecătoresc, este dovedit pe de o parte de neînregistrarea acestor sume în contabilitatea Primăriei Brodina, precum şi de faptul că în cele 6 luni pe care le-a avut la dispoziţie, a avut disponibil bugetar, dar a preferat să achite facturi către firma sa SC FORESTBROD SRL Brodina sau către alte societăţi. Astfel în bugetul primăriei Brodina secţiunea dezvoltare în perioada iunie 2014 – inauarie 2015 au fost efectuate plăţi în cuantum total de 835.665,59 lei. Din suma de 835.665,59 lei, şcoala gimnazială Brodina în calitate de ordonator terţiar a efectuat plăţi către SC Forestbrod SRL Brodina, firmă aparţinând în fapt primarului Vasile Viorel Melen, în cuantum de 575.005,56 lei. La data de 15.12.2014,  conturile de trezorerie ale Primăriei Brodina  au fost blocate de executorul judecătoresc, ca urmare a refuzului debitorului de a pune în executare de bună-voie, hotărârile judecătoreşti de obligare a primăriei Brodina  la plata datoriei de 462.315,93 lei  şi a penalităţilor de întârziere în procent de 0,15% din valoarea facturilor calculat pentru fiecare zi de întârziere către creditorul SC TEST PRIMA SRL Suceava. Se preciezează de către procurori că, conform prevederilor OG 22/20 nu au fost blocate conturile de salarii şi cele de funcţionare . Iniţial Melen Vasile Viorel s-a deplasat la executorul judecătoresc Jugaru Constantin căruia i-a cerut să radieze poprierea, dar văzând refuzul acestuia, l-a avertizat că va reclama situaţia de fapt prefectului Florin Sinescu. In acest moment, valoarea obligaţiilor de plată pe care Primăria Brodina le avea faţă de SC Test Prima SRL era de 1.687.612,89 lei, astfel: 462.315,93 lei debit principal;1.201.357,80 lei penalităţi de întârziere;  8.739,16 lei cheltuieli de judecată datorate de comuna Brodina; 15.200 lei cheltuieli de executare.
Prefectul Sinescu intră în acţiune
La sfârsitul anului 2014 Vasile Viorel  Melen s-a deplasat la sediul SC TEST PRIMA SRL, unde i-a comunicat patronului Viorel Juravlea că el în calitate de ordonator de credite la Primăria Brodina nu va achita niciodată debitul, ameninţându-l chiar cu o plângere penală pentru a-l determina să renunţe la acţiunea de executare silită. Văzând că reprezentanţii SC TEST PRIMA SRL, nu pot fi înduplecaţi şi intimidaţi, Melen s-a adresat  prefectului Florin Sinescu care a intervenit mai întâi, pe lângă directorul firmei, Iulia Burlui, având în vedere că prefectul a fost coleg de şcoală cu aceasta, apoi, pe lângă administratorul Viorel Juravlea,  pentru a-i determina să încheie o înţelege cu primarul Melen astfel încât datoria în sumă de 462.315,93 lei, pentru care au fost emise sentinţe definitive şi irevocabile de obligare a primăriei la plata datoriei şi a penalităţilor de întârziere către creditorul SC TEST PRIMA SRL Suceava, să fie achitată în 12 rate lunare a câte 50.000 lei, cu scutirea de la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 1.201.357,80 lei. De asemenea, prefectul Sucevei a intervenit pe lângă cei doi factori decizionali de la TEST PRIMA  ca să fie de acord cu încheierea unei convenţii scrise  între părţi, care urma a-i servi primarului Melen Vasiel Viorel, în vederea deblocării conturilor primăriei.
Procurorii anticorupţie apreciază că Florin Sinescu a acţionat în afara cadrului legal şi oficial, folosindu-se de ascendentul puternic pe care funcţia sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu, ascendent care a generat reprezentanţilor SC TEST PRIMA SRL şi funcţionarilor Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava şi Trezoreriei Suceava un sentiment de temere, privind posibile repercusiuni. În condiţiile în care Instituţia Prefecturii Judeţului Suceava nu avea atribuţii în a verifica şi interfera asupra deciziilor unui agent privat sau instituţie financiară, nu avea abilitatea de a media eventuale conflicte dintre institutii sau terţi decât într-un cadru legal, deschis si oficial,  şi în împrejurările în care la Instituţia Prefectului Judeţului Suceava nu a fost înregistrată vreo sesizare privind divergenţele dintre TEST PRIMA  şi Primăria Brodina, prefectul Florin Sinescu a procedat nelegal şi intr-un cadru neoficial în favoarea lui Melen Vasile Viorel. La data de 08.01.2015, conform solicitării prefectului Sinescu Florin a avut loc o întâlnire între Viorel Juravle, alţi reprezentanţi ai TEST PRIMA şi primarul Melen, dar care nu a fost încununată de succes, deoarece martorul Viorel Juravle  nu era de acord cu stergerea penalităţilor pentru neplata la termen ce însumează 1.201.357,80 lei.  Având în vedere refuzul administratorului de a încheia o convenţie defavorabilă firmei TEST PRIMA, Florin Sinescu în biroul căruia se afla şi Melen, revine cu solicitări către directorul Iulia Burlui, pe care o cheamă la biroul său, pentru a o convinge să încheie o înţelegere cu Vasile Viorel Melen.
Funcţionarii de la Administraţia Finanţelor Publice şi Trezorerie, puşi de Sinescu să lucreze pentru Melen
Mai trebuie menţionat că, potrivit anchetatorilor, atitudinea nesinceră a primarului  Melen din timpul negocierilor, ameninţările şi tonul agresiv, precum şi refuzul acestuia de a achita în perioada 2013-2014 suma datorată SC TEST PRIMA SRL, l-a determinat pe administratorul Juravle Viorel să-i solicite documente privind înregistrea debitului ca şi arierat. Solicitarea administratorului Juravle Viorel a fost transmisă de Melen  lui Florin Sinescu, care a intervenit pe lângă funcţionari ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava şi Trezoreria Suceava  pentru a-l primi pe primarul din Brodina, să găsească o soluţie la deblocarea conturilor primăriei şi a fi acceptată o declaraţie rectificativă pentru ca datoria să fie evidenţiată ca şi arierat, pentru a putea fi astfel achitată ulterior din bugetul de stat. Totodată , prefectul le-a solicitat funcţionarilor să găsească o soluţie pentru ca  Primăria comunei Brodina să aibă acces la conturile de trezorerie, după încheierea unei înţelegeri cu Vasile Viorel Melen pentru reeşalonarea trimestrială a datoriei şi înregistrarea acesteia ca arierat. Astfel,  la data de 12.01.2015, prefectul Sinescu Florin a contactat telefonic mai mulţi funcţionari ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava – Trezorerie, respectiv pe G.L. – directorul Trezoreriei Suceava şi pe B.S. – director adjunct de administraţie, pentru a le solicita să-l sprijine pe primarul Melen Vasile Viorel.
Iniţial , inculpatul Sinescu Florin a contactat-o pe directorul B.S. cu care a discutat despre situaţia Primăriei Brodina, care i-a confirmat că poprierea conturilor nu afectează plata salariilor şi a cheltuielior administrative. Cu toate acesta, Sinescu Florin a perseverat, dovedindu-şi astfel intenţia reală, cea de  a-l sprijini pe primarul Melen pentru ca acesta să nu mai plătească nici o sumă de bani din bugetul local (debitul să fie achitat de la bugetul de stat, iar penalităţile să nu mai fie pretinse de TEST PRIMA), acesta insistând şi discutând ulterior şi cu alţi funcţionari cu funcţii de conducere din AJFP Suceava pentru a-l ajuta în acest sens pe Melen. Astfel, Florin Sinescu a discutat la telefon cu directoarea B.S., pentru ca primarul de Brodina să fie primit de directorul instituţiei care să-i găsească o soluţie pentru evidenţierea debitului ca şi arierat pentru ca astfel Viorel Juravlea să accepte încheierea convenţiei de reeşalonarea a debitului şi renunţarea la penalităţile deTrezoreriei Judeţene Suceava, G.L., căreia i-a cerut să meargă în biroul şefului AJFP Suceava pentru a ajuta la rezolvarea problemei lui Melen. Directorul AJFP  nu a discutat personal cu Florin Sinescu dar solicitarea acestuia i-a fost transmisă de B.S., primindu-l în biroul său pe Vasile Melen şi pe administratorul primăriei Brodina cu care a analizat documentele prezentate şi a convenit că penalităţile ţin de înţelegerea cu reprezentantul TEST PRIMA, dar şi faptul că debitul trebuie înre-gistrat în evidenţa contabilă a primăriei şi apoi ca arierat în evidenţele organelor fiscale (condiţie impusă şi de Viorel Juravlea pentru a încheia convenţia).
Debite înregistrate retroactiv în contabilitatea primăriei Brodina
Ca urmare a acestor dicuţii cu reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, în contabilitatea Primăriei Brodina a fost înregistrat retroactiv debitul datorat SC TEST PRIMA SRL, cheltuielile de judecată şi de executare, dar nu şi penalităţile de întârziere. Astfel în contabilitatea Primăriei Brodina figurează înregistrată pe data 08 decembrie 2014 suma de 486.255,09 lei, cu nota contabilă nr. 3485, (462.315,93 lei c/v facturi neplătite ^ 8.739,16 lei cheltuieli de judecată ^ 15.200 lei cheltuieli de executare) ca fiind datorată de comuna Brodina către SC Test Prima SRL Suceava în baza Sentinţei civile nr. 410/25.01.2013. Cu toate acestea în Registrul jurnal aferent anului 2014, ridicat de organele DNA –ST Suceava pe data de 20.01.2015 de la Primăria Brodina şi care cuprinde notele contabile întocmite în anul 2014 şi are 5.643 poziţii, nu se află înregistrată nota contabilă nr. 3485/08.12.2014. Nota contabilă cu număr 3484, este înregistrată în registru jurnal ridicat de DNA-ST Suceava pe 20.01.2015, la nr. crt. 5.442 şi este datată ca fiind emisă pe 22.12.2014, dar  în re-gistru jurnal nu figurează un număr de notă contabilă mai mare de 3484.  Penalităţile de întârziere datorate la 31.12.2014 de Primăria Brodina către TEST PRIMA, în sumă de 1.201.357,80 lei nu sunt înre-gistrate în contabilitatea primăriei.  De altfel, apreciază procurorii anticorupţie, nu exista nici un motiv care să determine înregistrarea la 8 decembrie 2014 a debitului în contabilitatea Primăriei Brodina (neintervenind vreun aspect care să modifice situaţia din cursul anului 2014), întrucât abia la 15 decembrie 2014 primăria a fost înstinţată despre blocarea conturilor de BEJ Jugaru Constantin. Prin înregistrarea retroactivă a debitului în contabilitatea primăriei, suspectul Melen Vasile a dorit ca arieratul să fie plătit ilegal de la bugetul de stat.  Astfel cu sprijinul suspectului Sinescu Florin, primarul Vasile Viorel Melen a reuşit să-şi îndeplinească dorinţa de a nu achita nici o sumă către SC TEST PRIMA SRL, aducând ameninţări reprezentanţilor acestei firme că le va face plângeri penale.
Neavând de ales, Viorel Juravlea a semnat înţelegerea în favoarea lui Melen
Primarul Melen Vasile Viorel a apelat iar la  Florin Sinescu – prefectul judeţului Suceava, pentru a-i determina pe Viorel Juravlea, administratorul SC TEST PRIMA SRL Suceava şi pe directoarea firmei I.B. să încheie o înţelege cu Melen Vasile Viorel pentru ca datoria, să fie achitată în rate lunare a către 50.000 lei, penalităţile de întârziere de 1.201.357,80 lei să nu mai fie plătite şi să fie încheiată o convenţie pentru a fi depusă la Trezoreria Rădăuţi în vederea deblocării conturilor primăriei. Prin aceasta, prefectul a intervenit în activitatea economică a unui agent economic privat, astfel că, având în vedere funcţia deţinută de Sinescu Florin, ce a formulat solicitarea, i-a convins pe reprezentanţii acestei firme să încheie , conform solicitării prefectului şi a lui Vasile Viorel Melen, convenţia autentificată la BNP Lostun Ion sub nr. 96/14.01.2015. In dosar se mai arată că fără intervenţia prefectului  Florin Sinescu la nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, funcţionarii nu ar fi căutat ori identificat soluţii pentru a debloca conturile Primăriei Brodina aşteptând cursul firesc şi legal al procedurii de executare silită şi nu ar fi identificat o soluţie discutabilă de înregistrare a debitului în contabilitatea  Primăriei Brodina care să conducă la transformarea debitului în arierat, şi asfel posibilitatea ca acesta să fie achitat ulterior de la bugetul de stat , funcţionarii publici cunoscând faptul că periodic Guvernul intervine prin hotărâre ca acele sume înregistrate ca şi arierate la diverse primării din ţară să fie radiate ca şi datorii ale primăriilor prin achiatrea lor de la bugetul de stat – o soluţie bine gândită de prefect şi realizabilă în favoarea primarului Melen.
Administratorul Viorel Juravlea a precizat că a încheiat convenţia autentificată la BNP Lostun, prin care a renunţat la penalităţi în sumă de sumă de 1.201.357,80 lei, deşi exista o hotărâre judecăto-rească definitivă şi revocabilă ce include şi plata acestora  şi fost de acord ca plata debitului să se facă în 12 rate lunare a câte 50.000 lei fiecare, deoarece cunoştea că suspectul Sinescu Florin are toate pârghiile la instituţiile deconcentrate din judeţ.
Anchetatorii concluzionează că prin încălcarea atribuţiilor de serviciu  de către Florin Sinescu, cu complicitatea lui Melen Vasile Viorel  a fost prejudiciat patrimoniul SC TEST PRIMA SRL cu va-loarea penalităţilor de cca 1.201.357,80 lei, ce nu mai sunt plătite de Primăria comunei Brodina, dar şi bugetul de stat cu valoarea datoriei, în cuantum de 462.315,93 lei, care a fost înregistrată retroactiv în contabilitatea primăriei, a fost evidenţiat ca şi arie-rat, urmând să fie achitat din bugetul de stat. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Liberalii au lansat, joi, alți doi candidați de nota 10: Gheorghe Lazăr la Marginea și Liviu Bodnărescu la Sucevița

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, joi după-amiază, la evenimentele de lansare a încă …