Monday , May 20 2024

Botoșănean mort la Vama, în microbuzul care-l aducea din Germania

Pe 21 decembrie, la ora 01.01, Secția 14 Poliție Rurală Vama a fost sesizată prin 112 de către personalul de pe ambulanța din dotarea Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, despre faptul că o persoană de sex masculin, pasageră într-un mijloc de transport, a decedat în timp ce tranzita comuna Vama. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și anume în apropierea Centrului de Bătrâni Geana de pe raza comunei Vama, pe DN 17, unde au identificat autoutilitara Mercedes Sprinter având ca șofer pe G. Andrei, iar ca pasager pe A. Vladimir, de 49 ani, din Botoșani, cel din urmă fiind decedat.

Lucrătorii de pe ambulanța sosită la fața locului au constatat decesul bărbatului, iar din primele cercetări nu au fost identificate urme de violență pe corpul acesteia. Din discuțiile purtate cu conducătorul auto, acesta venea din Germania cu pasageri și urma să îl lase pe bărbat în municipiul Botoșani la adresa de domiciliu, însă acesta pe drum a consumat în mod frecvent băuturi alcoolice, iar la un moment dat i s-a făcut rău și nu a mai vorbit. Victima avea la dânsul pastile pentru inimă, iar din cele susținute de echipajul de pe ambulanță acestea erau foarte puternice, fapt ce denotă că bărbatul suferea de boli cardio-vasculare. În urma efectuării cercetării la locul faptei, nu au fost identificate urme de violență pe corpul victimei, iar șoferul a declarat faptul că victima nu a intrat în conflict cu nicio persoană din microbuz pe timpul deplasării, doar a consumat alcool în exces. Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

Vezi si

Patru medalii de aur pt USV, la International Innovation Summit E-NNOVATE, în Polonia

În perioada 16-18 mai a.c., Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea …