Friday , May 17 2024

Bărbat din Botoșana, beat mort și fără permis, prins de polițiști conducând un scuter

Sâmbătă seara, la orele 19.45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca au oprit pentru control, pe DN2K, pe raza comunei Arbore, mopedul marca Aprilia fără număr de înregistrare, condus de M. Vasilică, de 32 de ani, din comuna Botoșana. Întrucât conducătorul mopedului emana miros de alcool în aerul expirat, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat valoarea de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare i s-au recoltat două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.În urma verificărilor efectuate in bazele de date a reieșit că sus numitul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Cu privire la mopedul condus, susnumitul a declarat faptul că nu este înregistrat la primărie.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul  săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „punerea în circulație sau condu­cerea unui vehicul neînmatriculat”.

Vezi si

Protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, împotriva discriminării salariale

Salariații din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Suceava  au întrerupt activitatea, joi, 16 mai 2024, …