Saturday , May 18 2024

200 de străzi vor fi reparate anul acesta în municipiul Suceava

Străzile Mihail Sadoveanu, Bogdan Vodă, Constantin Moraru şi Lev Tolstoi sunt incluse în programul de investiţii pentru reabilitare integrală. Pe străzile Zamca, Zorilor, Jupiter, Strada Scurtă, Corneliu Coposu, Gavril Tudoraş şi Mihai Viteazu se va turna covor asfaltic nou 

 Lungu


Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a anunţat că în acest an, în oraşul reşedinţă de judeţ vor fi reparate, se va reface covorul asfaltic sau vor fi reabilitate complet, în baza programului de investiţii stabilit, un număr de 200 de străzi.
Edilul Sucevei a arătat că “vom scoate la licitaţie într-o primă fază patru străzi pe investiţii. Este vorba despre străzile Mihail Sadoveanu din zona centrală, Bogdan Vodă din Zamca, Constantin Moraru din Iţcani şi Lev Tolstoi în Burdujeni Sat”.
Separat de acestea, a explicat primarul Ion Lungu sunt prevăzute a se efectua reparaţii de străzi, pentru care s-a alocat un buget consistent:
“In ceea ce priveşte programul de reparaţii străzi şi în acest an ne dorim să reparăm 200 de străzi din municipiul Suceava. Avem, pentru străzi un buget destul de generos – 33,7 milioane de lei din care 20 de milioane vor fi destinate reparaţiilor de străzi. Am prins străzi de reparat în Centru, în Zamca, în George Enescu, Obcine, Iţcani, Burdujeni, Burdujeni Sat, proporţional în toate cartierele. Vom face covoare asfaltice noi pe străzile Zamca, Zorilor, Jupiter, Strada Scurtă, Corneliu Coposu, Gavril Tudoraş şi Mihai Viteazu, plus reabilitări pe străzile anunţate  deja că vor fi reabilitate pe investiţii”, a explicat primarul Ion Lungu.
El a arătat că va fi şi în acest an un program de reparaţii amplu “pe care îl voi stabili împreună cu domnii consilieri, cu asociaţiile de proprietari şi în măsura în care va permite vremea, la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie, să începem aceste lucrări de refacere a străzilor din muncipiul Suceava” a mai spus Ion Lungu. (N.R.)

Vezi si

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte din ultima deplasare din acest sezon

Șomuz Fălticeni s-a întors cu trei puncte de la Bacău, după ce a câștigat, vineri, …

One comment

  1. Dupa dezastrul Pfeiffer, care nu au tasat pamantul peste lucrarile de mantuiala, de iarna bei apa rece ca gheata si vara apa clocitasi inotam prin noroaie, iar canalizarea emana un miros de nedescris atunci cand ACET evacueaza fosa din Itcani, pe traseul Gheorghe Doja – Gara, cred ca dl. primar ar trebui sa anunte un plan detaliat de asfaltare a strazilor din zona Burdujeni care cica au fost MODERNIZATE PRIN BALASTARE (comuna primitiva). La primarie cand intrebi ti se spune ca sunt incluse intr-un program european, dar in articolelel de ziar , malc. Oare sunt cumva asfaltate pe hartie ???????