Friday , April 26 2024

Iulia Timosenko, “grav bolnava” si chinuita in inchisoare

Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko nu este tratată corespunzător în închisoare, iar starea sa de sănătate este gravă, a declarat marţi europarlamentarul ceh Zuzana Roithova.

Roithova, aflată în Ucraina, a avut acces la documentele medicale ale lui Timoşenko din luna noiembrie.

“În loc să o trateze, i-au luat cârjele, au oprit administrarea de analgezice şi a fost supusă la interogatorii de câteva ore, solicitante. Este cu adevărat chinuită şi maltratată”, a spus Roithova.

Europarlamentarul a precizat că analizează afirmaţiile familiei fostului premier, potrivit cărora aceasta “ar putea fi expusă la substanţe toxice pentru a ceda presiunii regimului”.

Oficialul a ajuns duminică la Kiev pentru a pregăti un raport privind starea de sănătate a lui Timoşenko. Documentul va fi prezentat PE.

Autorităţile ucrainene nu i-au permis, însă, europarlamentarului ceh să o vadă pe deţinută. Roithova a acuzat guvernul că îi refuză lui Timoşenko “drepturi fundamentale”.

Oficialul a precizat că documentele din noiembrie arată în mod clar că fostul premier are probleme în zona lombară şi că ar trebui să facă tratament, în special cu analgezice, şi să se odihnească la pat. De asemenea, ar trebui luată o decizie privind o eventuală intervenţie chirurgicală.

Oficialul european va propune comunităţii internaţionale, inclusiv UE, să ceară analize independente ale unei probe de ţesut de la Timoşenko.

Vezi si

Război în Big Pharma. GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech pentru tehnologia vaccinurilor anti-COVID

Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech într-un tribunal federal din …