Friday , May 17 2024

Zurich cel mai scump oraş din lume, Karachi cel mai ieftin

Aprecierea puternică a francului elveţian a făcut din Zurich cel mai scump oraş din lume, detronând Tokyo, arată studiul anul realizat de institutul The Economist Intelligence Unit privind costul vieţii în cele mai mari oraşe din lume, transmite AFP.

Din cauza apetitului investitorilor pentru francul elveţian, considerat ca o valoare de refugiu, Zurich a urcat pe primul loc, de pe locul patru anul trecut, iar Geneva a urcat pe locul al treilea, urmat de Osaka.

În urma acestui cvartet elveţiano-japonez, urmează oraşele Oslo, Paris, Sydney, Melbourne, Singapore şi Frankfurt. Nu mai puţin de cinci oraşe din Australia se numără printre primele 20 cele mai scumpe oraşe din lume.
Vancouver, locul 37 la nivel mondial, a devenit cel mai scump oraş din America de Nord. Los Angeles este cel mai scump oraş din SUA, chiar dacă se plasează pe locul 42 la nivel mondial, la egalitate cu Shanghai, iar New York se situează pe locul 47.
Trei din cele mai ieftine oraşe din lume se află în subcontinentul indian: New Delhi şi Mumbai în India, Karachi în Pakistan, acesta din urmă fiind cel mai ieftin oraş din lume.
La elaborare acestui clasament care cuprinde 130 de oraşe din întreaga lume, Economist Intelligence Unit a comparat preţurile pentru 167 de produse şi servicii, inclusiv produse alimentare, haine, servici de transport şi chirii. AGERPRES

Vezi si

Ministrul Agriculturii propune o nouă intervenție în piața liberă prin limitarea adaosului comercial la produsele românești

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat, joi, că se lucrează la proiectul privind limitarea adaosului …