Saturday , April 27 2024

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor: O reducere a TVA acum nu este benefică

O reducere a TVA în prezent nu este benefică, întrucât nu va conduce la o scădere a preţurilor şi va avea un efect negativ asupra predictibilităţii cadrului fiscal, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP) Dan Lazăr.

“Am fost nevoiţi să luăm o măsură rapidă şi sigură, iar aceasta a fost mărirea TVA şi acum se vorbeşte despre o reducere a TVA. Noi suntem pe principiul menţinerii stabilităţii la principalele impozite, iar o reducere acum a TVA nu este benefică şi nu va conduce şi la o scădere a preţurilor”, a spus Lazăr la un seminar pe fiscalitate organizat de Ziarul Financiar.

El a explicat că o astfel de măsură va “distruge” aspectul predictibilităţii cadrului fiscal, amintind că în ultimii doi ani s-au început procese de simplificare a acestuia, începând chiar cu TVA.

Lazăr a precizat că în prezent ministerul Finanţelor nu are în vedere modificarea cotei unice sau a TVA.

România a majorat, din iulie 2010, TVA cu cinci puncte procentuale, de la 19% la 24%, pentru a respecta obiectivele asumate în cadrul acordului de finanţare de 20 de miliarde de euro încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Vezi si

Mecanismul privitor la salariul minim european începe de la 1 iulie

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că mecanismul privitor la implementarea salariului minim european va …