Wednesday , May 8 2024

Premierul Ciolacu își cere scuze după declarațiile privind Moldova: „A fost o glumă”

Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că „nu a fost nimic peiorativ” și spune că își cere scuze „dacă cineva s-a simțit jignit”.

„Înainte de orice sunt român. Îmi iubesc ţara şi cred în Dumnezeu. Sunt moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovinean. Mama era din Tecuci. Deci departe de mine sa jignesc pe cineva. Văd ca s-a interpretat o glumǎ pe care am făcut-o în Timişoara şi unii încearcă să o speculeze politic. Nu a fost nimic peiorativ. Dacă cineva s-a simţit jignit îmi cer scuze, nu asta mi-am dorit”, a scris Marcel Ciolacu, vineri pe Facebook.

El a mai spus că „respectul pentru Moldova se vede în proiectele mari de infrastructură pe care le facem aici în ultimii ani, tocmai pentru a recupera decalajale faţă de celelalte regiuni ale ţării”.

„Jignirea adevărată este când propui candidaţi precum un hoţ de tablă şi un primar penal dintr-un grup infracţional organizat şi te aştepţi ca oamenii să îi voteze.

P.S: Mereu am simţit multă căldură atunci când am fost în Moldova. Şi voi reveni de fiecare dată cu acelaşi respect şi preţuire”, a completat Ciolacu.

Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei i-a solicitat premierului să spună despre ce jignire personală ar fi vorba dacă Buzăul era în Moldova. Potrivit conducerii asociaţiei ieşene, „substratul afirmaţiei este în primul rând jignitor pentru întreaga populaţie a regiunii Moldova, de care domnul prim-ministru găseşte de cuviinţă să se delimiteze într-un mod dispreţuitor”.

Vezi si

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost trimis în judecată de DNA

Procurorii DNA Constanța au dispus trimiterea în judecată a lui ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, într-un …

3 comments

  1. Nu-i prima dată când pe Ciolacu îl ia gura pe dinainte. In anul 2022, prezent la Bistriţa unde a participat la inaugurarea Sălii Polivalente din Unirea, a făcut o gafă monumentală. La începutul discursului său Ciolacu s-a încurcat spunând că a venit la inaugurarea unei case mortuare, după care şi-a dat seama de gafă şi a încercat s-o dreagă din mers, dar a iesit o si mai mare ineptie: „Astăzi am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții la un moment dat. Vorbim de o investiție de peste 27 de milioane de euro, o sală polivalentă care vom beneficia cu toții în viață”.
    (Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=_FuOpZgZcZg)
    Apoi, în anul 2023 , la scurt timp după rotativa guvernamentală devenind premierul României, Marcel Ciolacu prezent la un eveniment prilejuit de anunțul OMV Petrom și Romgaz că au luat decizia de a investi în extracția gazelor de la Marea Neagră, a declarat că România trece de la fapte la vorbe: „Mai există o semnificație importantă: România trece de la fapte la vorbe. Și mă bucur că asta se întâmplă acum.” Premierul nu s-a corectat după ce a făcut gafa.
    (vezi: https://www.puterea.ro/ciolacu-precum-dancila-romania-va-trece-de-la-fap…)
    Anul acesta, pe 22 martie, 2024 , Marcel Ciolacu împreuna cu Nicolae Ciucă si Sorin Grindeanu au vizitat șantierul lotului 2 al secțiunii Focșani-Bacău de pe autostrada A 7 și au făcut declarații de presă la Adjud. Aici premierul Ciolacu a declarat că în momentul în care PSD a intrat în coaliția de guvernare „nu exista niciun metru de autostradă din Autostrada Moldovei”, uitând de Centura Bacău parte a autostrăzii A7 inaugurată de presedintele Iohannis în 2020:
    (Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=JqiAeWSFqnE&t=266s)
    Si exemplele ar putea continua.
    Cea mai mare gogomănie a lui Ciolacu este gluma proastă din aceste zile de la Timisoara, când a spus fără nici o noimă că „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!”.
    De acord că din punct de vedere geografic Buzăul face parte din Muntenia , dar din prostie trebuia să-i jignescă pe moldoveni, fiindcă atâta-l duce capul.
    Un astfel de individ este premierul României. Halal!

  2. O glumă !!!, sa afirmi ca este “o insultă sa fii comparat cu populația unei treimi din țară”, este un gest de dispreț fata se milioanele de români care trăiesc in Moldova ca și pentru restul moldovenilor din toată Romania. O asemenea pușlama nu are ce căuta în funcția de prim – ministru. Sa vedem câți”fraieri vor vota acoliții acestei pușlama numită Ciolacu “, câți fraieri isi vor vinde conștiința și demnitatea”pe nimic ‘.

  3. …o puslama!