Saturday , April 27 2024

Prima reacție a Simonei Halep, după ce TAS i-a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni

Simona Halep a reacționat după ce TAS a decis să îi reducă suspendarea la 9 luni, în locul celor 4 ani deciși la ITIA în primă instanță. TAS consideră că prezența Roxadustatului este rezultatul unei contaminări accidentale, sportiva făcându-se vinovată de neglijență pentru că a consumat un supliment cu colagen, iar a doua acuzație, cea privind neregulile din pașaportul biologic, a fost eliminată. Precizăm că toți cei 3 judecători TAS au votat decizia în unanimitate, inclusiv judecătorul agreat de ITIA, care e și cunoscut expert EPO.

„De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea. Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început; și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit”, a declarat Simona Halep, potrivit Euronews.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a redus pedeapsa Simonei Halep la 9 luni, în loc de 4 ani, potrivit deciziei oficial publicate marți pe site. Informația inițială a fost publicată de Euronews. De asemenea, proba de sânge a fost anulată. Decizia TAS este una definitivă, iar Simona Halep poate reveni imediat pe teren.

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …