Friday , May 17 2024

Emil Boc: Impozitul minim va fi inlocuit cu cel forfetar

Prim-ministrul Emil Boc a subliniat, miercuri, că l-a mandatat pe ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, să înlocuiască actuala formulă a impozitului minim pentru firme cu un impozit forfetar, aplicabil doar în domeniile expuse la evaziune fiscală.

‘Ministrul Finanţelor are mandat pentru a elimina actuala formulă şi de a regândi impozitul minim în sensul reorientării lui spre un impozit cu adevărat forfetar, restrâns doar la acele domenii unde evaziunea fiscală nu poate fi combătută’, a spus Boc.

Referitor la proiectul Legii salarizării unitare, el a menţionat că textul va fi finalizat până la 1 octombrie, urmând să fie adoptat fie prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, fie prin procedura de adoptare de urgenţă de către Legislativ.

‘Proiectul Legii salarizării unitare este în dezbatere publică şi urmează să fie finalizat până la 1 octombrie. Nu am luat o decizie încă în Guvern şi în coaliţie, dar avem la dispoziţie cele două proceduri: procedura de urgenţă în Parlament sau procedura asumării răspunderii. Vom lua o decizie după ce voi consulta coaliţia care susţine Guvernul’, a spus Boc.

Premierul a mai declarat că Guvernul va discuta despre un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional în luna octombrie, când delegaţia FMI va fi prezentă la Bucureşti. Întrebat de AGERPRES dacă Executivul doreşte încheierea unui nou acord, de tip precautionary, cu FMI, premierul Boc a menţionat că se urmăreşte în primul rând să se ducă la bun sfârşit actuala înţelegere cu Fondul.
”Obiectivul Guvernului, în primul rând, este de a respecta acordul pe care îl avem şi de a-l duce la bun sfârşit în condiţiile stabilite şi despre un nou acord vom discuta începând cu luna octombrie, când delegaţia FMI va fi prezentă din nou în România şi vom vedea la ce concluzie şi la ce formă de acord vom ajunge”, a spus Boc.

Vezi si

Ministrul Agriculturii propune o nouă intervenție în piața liberă prin limitarea adaosului comercial la produsele românești

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat, joi, că se lucrează la proiectul privind limitarea adaosului …