Friday , May 17 2024

Majoritatea românilor cred ca antreprenorii se îmbogăţesc “pe spinarea angajaţilor”

Majoritatea românilor cred ca antreprenorii se îmbogăţesc “pe spinarea angajaţilor” şi că doar cei care fură pot să facă bani, reiese dintr-un studiu al Daedalus Millward Brown realizat în luna august.

Astfel, deşi 70% dintre români sunt de acord că antreprenorii determină prosperitate, 65% dintre persoanele intervievate consideră că întreprinzătorii se îmbogăţesc pe spatele angajaţilor, în timp ce 57% consideră că în afaceri fac bani doar cei care fură.

“Această diferenţă de percepţie se explică prin faptul că lipsesc din vizorul public modele, ies în faţă doar cei care vorbesc bine, iar cei care muncesc sunt plecaţi, au treabă, sunt cu mânecile suflecate”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Irina Anghel Enescu, preşedintele şi fondatorul asociaţiei Triple Helix, unul dintre partenerii programului “Campioni în business”.

Programul este dedicat antreprenorilor români care crează locuri de muncă, aduc inovaţie şi contribuie semnificativ la bugetul de stat. În program mai participă Ziarul Financiar, fondul de investiţii Enterprise Investors, BCR şi PwC.

Studiul prezentat la lansarea din acest an a programului a fost realizat pe un eşantion de 1.000 de persoane, în luna august.

Alt rezultat al studiului arată că 60% dintre români cred că antreprenorii muncesc mai puţin decât angajaţii lor şi că 57% consideră că succesul în afaceri ţine de noroc. În acelaşi timp, 69% dintre români cred că oamenii de afaceri sunt necinstiţi.

Concluziile studiului arată că încă se simt ecourile propagandei comuniste, iar antreprenorii sunt văzuţi în continuare ca bişniţari şi exploatatori. Percepţiile sunt însă strict corelate cu nivelul de educaţie şi de venit.

“Cu cât sunt mai educaţi şi au venituri mai mari, cu atât românii au o percepţie mai bună, şi invers”, a mai spus Enescu.

Vezi si

Ministrul Agriculturii propune o nouă intervenție în piața liberă prin limitarea adaosului comercial la produsele românești

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat, joi, că se lucrează la proiectul privind limitarea adaosului …