Friday , May 17 2024

Tragicomedia Foresta a ajuns la final. Echipa Sucevei nu mai este programată în campionatul Ligii a III-a

Meciul de sâmbătă, cu FC Bacău, apare ca anulat pe siteul Federației Române de Fotbal, semn că gruparea de pe stadionul Areni și-a anunțat oficial retragerea

Foresta n-a mai fost programată în campionatul Ligii a III-a, competiție în care, sâmbătă, urma să întâlnească pe FC Bacău.

Meciul apare ca anulat pe siteul Federației Române de Fotbal, semn că gruparea de pe stadionul Areni și-a anunțat oficial desființarea.

Penalizată deja cu șase puncte din cauza litigiului cu fostul antrenor Ionuț Moșteanu, Foresta va pierde cu scorul de 0-3 toate meciurile din retur, cele cu FC Bacău, CSM Bacău și Aerostar Bacău.

Foresta este a doua echipă care se retrage în acest sezon din Seria I a Ligii a III-a, după Viitorul Darabani.

Județul Suceava rămâne astfel cu două echipe în competiție, Bucovina Rădăuți și Şomuz Fălticeni, care vor relua campionatul sâmbătă, de la ora 15.00.

 Programul etapei a XVI-a:

Bucovina Rădăuți – Aerostar Bacău

Rapid Brodoc – Şomuz Fălticeni

CSM Bacău – Ştiința Miroslava

Foresta Suceava – FC Bacău (neprogramat)

CSM Vaslui va sta în această rundă. (D.C.)

Vezi si

Protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, împotriva discriminării salariale

Salariații din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Suceava  au întrerupt activitatea, joi, 16 mai 2024, …