Monday , May 20 2024

Senatorul Ioan Stan a prezentat cele mai importante 10 realizări din cele 6 luni de când PSD este la guvernare

Senatorul Ioan Stan, liderul PSD Suceava a declarat că partidul din care face parte  a intrat la guvernare într-un moment greu pentru România, iar bilanțul celor 6 luni prezintă ceea  a reușit să facă PSD  într-o perioadă extrem de dificilă, în care economia a fost supusă unor multiple presiuni externe determinate de inflația globală, de criza energetică, de războiul din Ucraina și de efectele economice post-pandemie. Din aceste motive, măsurile PSD din această perioadă s-au concentrat pe susținerea categoriilor sociale cele mai vulnerabile și pe sprijinirea economiei naționale.

Senatorul social democrat sucevea a prezentat o listă cu cele mai importante 10 realizări în cele 6 luni de guvernare sunt următoarele:

1) Pachetul social – creșterea salariului minim, a alocațiilor, pensiilor și sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici pentru perioada de iarnă.

2) Plafonarea a prețurilor la energie și gaze naturale pentru populație și companii.

3) Sprijinirea companiilor românești – programe de sprijin de aproape 4 miliarde de euro.

4) Siguranța alimentară – 500 de milioane de euro pentru produse agricole cultivate în România, plus primă de 10% pentru procesarea materiei prime în țară.

5) Creșterea salariilor în agricultură și industria alimentară: salariul minim de 3000 de lei, scutirea de impozit și reducerea contribuțiilor sociale pentru toate salariile din acest sector

6) Investiții în infrastructura rutieră și feroviară – Deblocarea marilor proiecte de investiții.

7) Investiții masive în portul Constanța, transformat în punct naval strategic pentru comerțul european.

8) Deblocarea exploatării gazelor din Marea Neagră – Adoptarea Legii off-shore care asigură mai mulți bani și gaze naturale pentru România.

9) Gestionarea eficientă a pandemiei – asigurarea medicamentelor, redeschiderea școlilor și a economiei.

10)  Absorbția fondurilor europene – Realizarea la timp a cerințelor din PNRR aflate în sarcina miniștrilor PSD.

„Ca de obicei, PSD își continuă misiunea, respectiv se luptă pentru a le asigura românilor o viața mai bună punând umărul, totodată, la dezvoltarea social-economică a României. Mereu am considerat că avem o responsabilitate față de poporul român, drept urmare, de fiecare dată când ne aflăm la guvernare punem interesul țării și al cetățenilor pe primul loc”, a declarat senatorul PSD de Suceava Ioan Stan.   (O.S.)

 

Vezi si

Gheorghe Flutur, tur de forță prin șapte comune sucevene

Duminică, președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut un adevărat maraton, vizitând dimineață piața din …