Monday , May 20 2024

Meteo: Ne asteapta o toamna ploioasa

Centrul European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu (ECMWF) estimează pentru România temperaturi în limitele multianuale pentru septembrie, octombrie şi noiembrie. Prima lună din această toamnă vine cu precipitaţii peste normele climatologice peste normele climatologice în vestul şi centrul ţării.
În luna septembrie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa în limite apropiate de normele climatologice în cea mai mare parte a teritoriului, exceptând sud-estul unde acestea se pot situa peste mediile multianuale, iar local în centrul ţării, valorile termice pot fi sub limitele normale. Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi peste normele climatologice în vestul şi centrul ţării, sub valorile medii multianuale local în est şi sud-est, iar în restul teritoriului, apropiate de valorile normale.
În luna octombrie, regimul termic mediu lunar al aerului se va situa în limite apropiate de normele climatologice pe aproape întreg teritoriul, iar în sud-est temperaturile medii vor fi peste normele climatologice. Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta valori peste mediile multianuale lunare în majoritatea regiunilor, iar în sud-est acestea vor înregistra valori apropiate de normele climatologice.
În luna noiembrie, temperaturile medii lunare ale aerului vor înregistra valori sub mediile multianuale lunare în nord-vestul, centrul şi estul tarii, iar în restul teritoriului acestea vor fi apropiate de normele climatologice. Cantităţile de precipitaţii pot depaşi normele climatologice în majoritatea regiunilor, exceptând sudul ţării, unde acestea se vor situa în limite apropiate de mediile multianuale lunare.

Vezi si

Ciclonul care a devastat zone din Europa ajunge și în România. Vor fi averse, grindină și vijelii

 Meteorologul ANM Mihai Huștiu, a declarat că gradul de instabilitate atmosferică este în creștere și …