Mobilizare pe Facebook pentru protest după votul Senatului în cazul Gabriel Oprea
Pe Facebook a fost postat un anunț de mobilizare pentru un protest ca urmare a respingerii de către senatori a cererii DNA de urmărire penală în cazul fostului ministru de Interne Gabriel Oprea. În București protestul ar urma să aibă loc joi, începând cu ora 18.00, iar punctul de întâlnire este intrarea dinspre Senat a Parlamentului, potrivit paginii evenimentului create pe Facebook.
Redăm mai jos anunțul de mobilizare postat pe rețeaua de socializare:
„Ieșim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi și nu-și mai pot cere singuri dreptatea.
Cluj https://www.facebook.com/events/346641615675133/
Polițistul Bogdan Gigină a murit în timpul serviciului, când era antemergător pe motocicletă și deschidea drumul coloanei oficiale organizate pentru ministrul de interne, șeful său.
Un polițist a murit, dar cel identificat de procurori ca vinovat de ucidere din culpă nu va ajunge în fața justiției, din cauza celor din Senatul României, care se cred deasupra legii.
Fraților, nu sunteți. Nici dumnezei și nici invincibili.
De aceea, joi ieșim în stradă, chiar la voi acasă, domnilor senatori. Noi, simpli cetățeni indignați venim la intrarea dinspre Senat a Parlamentului României, să-l comemorăm pe Bogdan Gigină și să cerem dreptate.
Poate așa vă amintiți că nu există vreo diferență magică între noi și voi, că legea este aceeași pentru toți și că justiția trebuie lăsată să-și facă treaba.
Ne întâlnim aici joi, incepand cu ora 18:00:
http://bit.ly/2cYPdmQ”
republica.ro
merg si eu daca se iese si la Suceava.