Sunday , May 19 2024

O femeie nevăzătoare a murit după ce s-a lovit de mai multe obiecte din casă

Ecaterina S., în vârstă de 77 de ani, din Frasin a ajuns la spital în stare gravă, în după-amiaza de joi

ambulanta

O femeie în vârstă de 77 de ani din localitatea Frasin, nevăzătoare, a fost dusă, în după-amiaza de joi, 25 august, în stare gravă, la Spitalul din Gura Humorului, după ce, din cauza problemelor de vedere pe care le are, a căzut peste mai multe obiecte din casă şi s-a accidentat. Până la începutul acestei luni, femeia a locuit singură, dar la insistențele unui nepot de-al ei, femeia a fost luată în grijă de către o rudă a sa, în aceeaşi loca­litate. Ecaterina S. a fost găsită de către cumătra sa căzută peste nişte obiecte de mobilier. Pentru că durerile erau foarte puternice, femeia a sunat la 112 şi a solicitat ajutor specializat. Echipajul me­dical sosit la fața locului a preluat-o pe pacienta în vârstă de 77 de ani şi a transportat-o la unitatea spitalicească din Gura Humorului, unde a fost diagnosticată cu echimoză toracică, contuzie toracică, traumatism cranio-cerebral şi stop cardiorespirator. Pacieta a fost stabilizată, după care medicii au decis transferul ei către spitalul sucevean, pentru investigații şi tratament de specialitate. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor de a o salva, inima femeii nu a mai rezistat, iar cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul. Oamenii legii au deschis o anchetă şi în funcție de rezultatele necropsiei se vor stabili cu exactitate care au fost cauzele decesului. (C.R.)
 
 

Vezi si

Gheorghe Flutur, la lansarea candidatului PNL la Preutești: „100% la alegeri viitorul primar va fi Daniel Mihăilă”

Duminică, 19 mai, a avut loc lansarea candidaturii la funcția de primar al comunei Preutești …