Monday , May 20 2024

1.132 de candidați înscriși la sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat

Marți, 16 august 2016, va începe sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat. La această sesiune de examen s-au înscris 1.132 de candidați, care vor susține probele în unul din cele cinci centre de examinare din județ: Colegiul “Andronic Motrescu” Rădăuți, Colegiul Național de Informatică ‘’Spiru Haret‘’ Suceava, Colegiul Silvic “Bucovina“ Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” Suceava și Colegiul “Vasile Lovinescu” Fălticeni 

bacalaureat

La proba A a examenului de Bacalaureat, Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, s-au înscris 185 de candidați. La proba B – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – nu s-a înscris niciun candidat, iar la proba C – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională – s-au înscris 202 candidați, dintre care 189 la Limba Engleză, 12 la Limba Franceză și un singur candidat la Limba Germană. La proba D – Evaluarea competențelor digitale – s-au înscris 185 de candidați. In ceea ce privește probele scrise, la proba E a)Limba și literatura română s-au înscris 670 de candidați, la proba E b)Limba și literatura maternă s-a înscris un singur candidat la Limba Ucraineană, iar la proba E c) – proba obligatorie a profilului s-au înscris 778 de candidați, dintre care 639 la Matematică și 139 la Istorie. La proba E d) – proba la alegere a profilului s-au înscris 796 de candidați, dintre care 394 la Biologie, 241 la Geografie, 141 la Logică și Argumentare, 18 la Fizică, 10 la Sociologie, 9 la Chimie, 4 la Informatică, 3 la Psihologie, 2 la Filosofie și un singur candidat la Economie.
Sesiunea din toamnă a examenului de Bacalaureat se va desfășura în perioada 16-26 august. Rezultatele vor fi afișate pe 29 august, până la ora 16:00. Intre orele 16:00-20:00, candidații nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații. In zilele de 30-31 august vor fi rezolvate contestațiile și pe 1 septembrie vor fi afișate rezultatele finale.
După promovarea exa­menului de Bacalaureat, absolvenții se vor putea înscrie la facultate, pe locurile rămase neocupate în sesiunea de admitere din vară. (Alexandra IONICA)
 

Vezi si

Meci de Liga V-a întrerupt după o încăierare generală între jucători și spectatori

Cazul meciului dintre Polul Nord Brodina și Unirea Salcea va ajunge miercuri pe masa Comisiei …