Alte stiri
Fosta șefă a Secției de Oncologie, condamnată la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare
acum 22 hours
Muzicianul britanic Ozzy Osbourne a fost spitalizat din cauza unor complicaţii apărute pe fondul gripei, a anunţat soţia lui, Sharon Osbourne, miercuri noapte, pe Twitter.
„Ozzy a fost internat din cauza unor complicaţii ale gripei. Medicii lui consideră că acesta este cel mai bun mod de a-şi reveni mai rapid”, a scris Sharon Osbourne.
La finalul lunii ianuarie, Ozzy Osbourne a anunţat amânarea – din cauza unei infecţii respiratorii şi la recomandarea medicilor – a concertelor din turneul european, pe care urma să le susţină împreună cu Judas Priest.
„Sunt devastat pentru că sunt nevoit să amân segmentul european al turneului meu. Pare că din octombrie totul merge prost. Mai întâi, infecţia cu stafilococ la degetul mare de la mână, acum, gripă şi bronşită. Vreau să prezint scuze fanilor care mi-au fost loiali de-a lungul anilor, trupei şi echipei mele, formaţiei Judas Priest, pentru că v-am dezamăgit. Oricum, promit că turneul cu Judas Priest va avea loc. Este reprogramat chiar acum începând cu luna septembrie. Încă o dată, mă scuz faţă de toată lumea”, a fost mesajul publicat de Ozzy Osbourne.
El a devenit cunoscut, la începutul anilor 1970, ca vocalist al formaţiei Black Sabbath, din care a făcut parte din 1968 până în 1978. A urmat o carieră solo, cu 11 albume de studio lansate, vândute în peste 55 de milioane de copii în întreaga lume.
Tags gripa Ozzy Osbourne spital
Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, anunță noi nume de artiști îndrăgiți …