Donald Trump și-a anulat toate întâlnirile bilaterale de joi, inclusiv cea programata cu Iohannis

12/07/18 ora:11:53am

Președintele american Donald Trump a anulat toate întâlnirile bilaterale pe care le avea joi, la Bruxelles, inclusiv cea cu președintele Klaus Iohannis, potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax.

iohannis-trumpPreședintele Klaus Iohannis urma să aibă o întâlnire bilaterală cu omologul său american Donald Trump, în jurul orei 11.00, în marja summitului NATO de la Bruxelles, informa joi dimineata Administrația Prezidențială.

România este unul dintre statele membre NATO care își respectă angajamentul privind alocarea a 2% din PIB pentru apărare, principalul punct de tensiuni de la reuniunea de la Bruxelles.

În același timp, Bucureștiul a făcut propuneri concrete pentru intensificarea prezenţei avansate a NATO în zona Mării Negre, pledând pentru o “abordare unitară” pe flancul estic.

Cei doi șefi de stat urmau să discute despre cooperarea bilaterală în cadrul parteneriatului strategic româno-american, inclusiv în dimensiunea de apărare, conform unor surse oficiale.

La întâlnire ar fi urmat să participe, din partea americană secretarul de stat Mike Pompeo, secretarul Apărării, James Mattis și John Bolton, consilierul pentru securitate națională al președintelui Trump, iar din partea română consilierul prezidențial pentru politică externă, Bogdan Aurescu, consilierul prezidențial pentru securitate națională, Ion Oprișor și Stelian Stoian, ambasadorul României la NATO.

Cei doi s-au mai întâlnit în vara anului trecut, când Iohannis a efectuat o vizită oficială la Casa Albă. Cu acel prilej, Trump a reconfirmat parteneriatul strategic cu România, dar și-a manifestat și sprijinul pentru lupta anticorupție.

Pe agenda oficială a președintelui figurează joi participarea la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de Şefi de Stat şi de Guvern, cu Georgia şi Ucraina ora României.

La ora 11:30, președintele va fi prezent la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic la nivel de Şefi de Stat şi de Guvern cu parteneri operaţionali „Resolute Support” şi posibili parteneri operaţionali.

La finalul Summitului, Klaus Iohannis va susține o declarație de presă.

HotNews