Saturday , December 3 2022

Robert De Niro vorbeşte despre tatăl său gay într-un documentar produs de HBO

de niro

Actorul american Robert De Niro este naratorul unei producţii a postului HBO, un documentar pe care starul hollywoodian l-a realizat despre tatăl său homosexual, artistul abstract Robert De Niro Sr.
Actorul este renumit pentru discreţia pe care o păstrează asupra vieţii sale private, însă acest documentar, intitulat “Remembering the Artist: Robert De Niro Sr.”, reprezintă o ocazie rară pentru el de a prezenta publicului larg o serie de amintiri despre tatăl său, informează contactmusic.com.
Starul de cinema, în vârstă de 70 de ani, este naratorul acestui proiect TV care descrie viaţa tatălui său, un homosexual declarat.
Robert De Niro Sr., care a murit în 1993 din cauza unui cancer de prostată, a fost un pictor expresionist abstract, ale cărui opere au marcat scena artistică postbelică din Statele Unite.
A avut succes în anii ’40 şi ’50, dar odată cu trecerea timpului, stilul său artistic a devenit demodat, iar după apariţia curentului pop-art din anii ’60, De Niro Sr. a început să întâmpine dificultăţi financiare.
“Am simţit că trebuia să fac acest lucru. M-am simţit obligat. Era responsabilitatea mea de a face un documentar despre el”, a declarat celebrul actor într-un interviu acordat revistei Out. Documentarul a fost editat de Thelma Schoonmaker, o veche colaboratoare a renumitului regizor Martin Scorsese.
Deşi Robert De Niro doreşte să aducă un omagiu tatălui său prin intermediul acestui proiect TV, cei doi au locuit destul de puţin timp împreună, întrucât părinţii actorului au divorţat atunci când acesta avea vârsta de trei ani.
“Nu eram genul de tată şi fiu care jucau baseball împreună, după cum puteţi să bănuiţi. Însă a existat o legătură puternică între noi”, spune actorul.
Starul filmului “Taurul furios” este şi protogonist în acest documentar şi devine foarte emoţionat atunci când lecturează jurnalele tatălui său, care dezvăluie faptul că părinţii lui s-au despărţit atunci când De Niro Sr. a înţeles că era homosexual.
“Făcea parte din acea generaţie şi locuia într-un oraş mic”, a declarat actorul, vorbind despre trecutul tatălui său. “Eu nu prea eram la curent cu aceste lucruri. Mama mea nu prea voia să vorbească despre anumite lucruri în general şi, de la o anumită vârstă, oricum nu mai eşti interesat de ele”, a adăugat actorul.
De Niro spune că regretă însă faptul că nu a vorbit mai des cu tatăl său.
“Îmi doresc să fi vorbit mai mult cu el”, spune starul de cinema, referindu-se la faptul că tatăl său era homosexual. “Pentru copiii mei. Pentru că vreau ca ei să se oprească o secundă şi să înţeleagă că, uneori, trebuie să faci lucrurile chiar atunci, nu să le laşi pentru mai târziu, pentru că acel «mai târziu» ar putea să însemne peste 20 de ani şi atunci ar putea să fie prea târziu”, a declarat Robert De Niro.
Documentarul “Remembering the Artist: Robert De Niro Sr.” va avea premiera pe postul HBO pe 9 iunie.

Vezi si

Viva Magenta – culoarea anului 2023

 Institutul Pantone a anunțat culoarea anului 2023. Este vorba despre Viva Magenta, o culoare descrisă …