Saturday , April 27 2024

Prima căsătorie gay din Grecia a avut loc sub protecţia poliţiei

Prima căsătorie între persoane de acelaşi sex a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în Grecia, sub protecţia poliţiei, după ce cuplul a primit ameninţări, relatează France Presse. Într-o țară în care Biserica Ortodoxă are un cuvânt important, pe 16 februarie a fost adoptată legea care permite căsătoriile gay și dreptul acestora de a adopta copii.

“Căsătoria noastră, care a avut loc în prezenţa celor trei copii ai noştri, s-a desfăşurat fără teamă sau stres, aşa cum ar trebui să fie”, au scris tinerii căsătoriţi într-o scrisoare publicată de poliţie pe reţeaua X. Cuplul, care a spus că a primit “ameninţări la adresa siguranţei” sale, a mulţumit forţelor de ordine pentru ajutorul acordat “în timpul şi după ceremonie”, potrivit comunicatului poliţiei, citat de Agerpres.

Pe 16 februarie, Grecia a adoptat o lege care autorizează căsătoria gay şi adopţia de copii de către cuplurile de acelaşi sex. Aproximativ 4.000 de oponenţi ai legii, conduşi în special de Niki, partidul de extremă dreaptă apropiat Rusiei, au manifestat în faţa Parlamentului, purtând icoane ale Maicii Domnului şi cruci.

Această ţară mediteraneană, unde influenta Biserică Ortodoxă s-a opus feroce reformei, a devenit astfel al 37-lea stat din lume, al 17-lea din Uniunea Europeană şi prima ţară creştină ortodoxă care legalizează adopţia pentru părinţii de acelaşi sex, notează AFP.

Liderul partidului de stânga Syriza, principala forţă de opoziţie din parlament, Stefanos Kasselakis, a anunţat că el se va căsători cu partenerul său american, Tyler McBeth, în Grecia în această vară.

 

Vezi si

Varșovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbații de vârsta mobilizării

Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunțat că țara sa este pregătită să ajute Ucraina …