Sunday , April 28 2024

6 morți în incendiul de la Ferma Dacilor. Tatăl unei victime spune că nici nu știa că fiica lui e acolo

Tatăl unei tinere care a murit în incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor a fost audiat marți seara de către polițiștii din Mizil. Bărbatul le-a mărturisit jurnaliștilor Digi24 că nici nu știa că fiica sa se afla în acea cabană. Incendiul devastator s-a soldat cu 6 morți, iar două persoane sunt încă date dispărute.

„Sunt tatăl unei fete decedate. Am dat declarație (la poliție, n.r.) dacă știm mai multe – ce s-a întâmplat în timpul nopții sau dimineții. Eu am fost sunat de soție la prânz, că nu mai răspunde fata și să venim încoace, că e posibil să fie printre victime. Din ce am înțeles este, dar nu știm ce cadavre au scos, asta în funcție de ADN”, a mărturisit la ieșirea de la poliție un tată îndurerat, citat de Digi24.

Tragedia s-a petrecut în județul Prahova, în a doua zi de Crăciun. „Ferma Dacilor”, o pensiune din Gura Vadului, s-a făcut scrum marți dimineața. Șase persoane au murit, iar alte 2 persoane sunt date dispărute și căutate de autorități. În momentul izbucnirii flăcărilor, în pensiune se aflau 26 persoane care au participat la o petrecere. 18 au reușit să se evacueze la timp. Două persoane, un copil și un adult, au fost rănite.

Clădirea nu avea autorizație de construcție, nici de incendiu, iar în anul 2019 au fost făcute verificări, moment în care s-au găsit mai multe nereguli și s-au dat 6 avertismente.

Pensiunea funcţiona fără autorizaţie de construire, iar cei care o ridicaseră obţinuseră, la finalul anului 2020, un certificat de edificare. Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, anunţă că la nivelul judeţului vor începe controale care vor viza existenţa autorizaţiilor de construire, de funcţionare şi a avizelor de securitate la incendiu pentru astfel de unităţi de cazare. „Eu am plecat acum de la Primărie, la ora actuală, din analiza făcută pe documentele pe care mi le-au prezentat până în acest moment, se pare că există doar un certificat de edificare a construcţiilor eliberat în baza unui raport de expertiză. Acest certificat este dat în anul 2020, spre sfârşitul anului”, a declarat marţi seară, prefectul de Prahova. Virgiliu Nanu, fost şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, a explicat ce înseamnă acest document.

foto: ISU Prahova

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …