Monday , April 29 2024

Cer scrie presa internationala despre succesul lui Mungiu la Cannes

“Michael Haneke şi Cristian Mungiu şi-au împărţit lumina reflectarelor la finalul festivalului de Film de la Cannes”, titrează cotidianul The National Post. Presa internaţională a scris pe larg despre finalul Festivalului de Film de la Cannes şi felul în care au fost împărţite premiile.
“Michael Haneke a câştigat cel de-al doilea Palme d’Or din carieră, dar marea majoritate a afecţiunii juriului a mers către alt fost câştigător: regizorul român Cristian Mungiu”, scriu jurnaliştii de la “The National Post”. Aceştia atrag atenţia asupra faptului că marii favoriţi pentru premiile de interpretare au fost actorii din lungmetrajul “Amour”. Cu toate acestea, juriul a suprins pe toată lumea şi a oferit trofeul la categoria feminină Cosminei Stratan şi Cristinei Flutur.
Publicaţia Miami Herald descrie pelicula “După dealuri” ca filmul ce s-a descurcat cel mai bine în competiţie, pe locul doi în faţa dramei regizate de Michael Haneke.
“Harul lui Mungiu în ceea ce priveşte observarea celor mai fine detalii rămâne neschimbat, la fel ca şi disponibilitatea sa de a confrunta eşecul la toate nivelurile societăţii româneşti”, au scris criticii de film americani.
În schimb, jurnaliştii de la France24 critică decizia juriului de a acorda lui Cristian Mungiu premiul pentru cel mai bun scenariu: “Premierea scenrariului semnat de Cristian Mungiu pare o alegere cel puţin ciudată, având în vedere cea de-a doua jumătate a filmului, care este epuizantă şi nu prea îşi are locul”.
Presa a comentat şi asupra faptului că cineaştii americani au plecat de la Cannes fără niciun premiu, deşi cinematograful de peste ocean a fost mult mai prezent pe croazetă faţă de alţi ani.

Vezi si

Actorul Gerard Depardieu, chemat la poliție pentru a fi interogat și reținut la Paris după acuzațiile de agresiune sexuală

Actorul francez Gérard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi dus în custodie la …