Friday , April 19 2024

Festivalul de la Cannes. „Asteroid City”, filmul unic al regizorului Wes Anderson, cu o distribuție plină de vedete

Regizorul american Wes Anderson, însoţit de distribuţia sa plină de vedete, a intrat în competiţie marţi cu filmul „Asteroid City”, potrivit Agerpres. Este al treilea film foarte lăudat de critici, după „Killers of the Flower Moon” al lui Sorsese și „Idol”, cu The Weeknd și Lily-Rose Depp.

Leonardo DiCaprio uimește cu rolul din “Killers of the Flower Moon”, primul western al lui Martin Scorsese, în care joacă alături de Robert de Niro. Indie Wire a scris că este “cea mai bună interpretare din cariera lui DiCaprio”. Ce-a de-a doua prezentare mult-discutată, seria „The Idol”, i-a adus publicului de pe Croazetă pe Lily-Rose Depp și The Weeknd, care au atras toate privirile. Cei doi s-au afișat pe covorul roșu în ținute impresionante, în timp ce își promovau drama controversată „The Idol”, în ciuda faptului că serialul a fost etichetat drept o „tortură porno”.Imaginea negativă a serialului „The Idol” a fost ștearsă după ce primele trei episoade au fost proiectate la Festivalul de Film de la Cannes. Actrița Lily-Rose Depp s-a bucurat de aplauze în timp ce defila pe covorul roșu luni seara, la doar câteva zile după ce tatăl său și-a confirmat întoarcerea în cinematografie în același loc.

În ceea ce priveşte competiţia cinematografică de la Cannes, Wes Anderson, regizorul unor filme precum “The Grand Budapest Hotel” şi “The Darjeeling Limited”, revine în acest an pe Croazetă cu “Asteroid City”, o peliculă ce are o distribuţie impresionantă.

Din ea fac parte doi vechi colaboratori ai regizorului american, Tilda Swinton şi Jeff Goldblum, dar şi nou-veniţi precum Margot Robbie, Tom Hanks şi Scarlett Johansson, în rolul unei actriţe celebre rătăcite în deşert. Wes Anderson s-a înconjurat încă o dată de staruri care atrag privirile tuturor fotografilor de la Cannes, după mai multe echipe care au generat deja un interes enorm în rândul fanilor şi al presei: cea formată din Leonardo DiCaprio, Robert De Niro şi Martin Scorsese în ziua de sâmbătă şi, apoi, luni seară, de distribuția serialului “The Idol”, cu Abel Tesfaye (cântăreţul The Weeknd) şi Lily-Rose Depp.

Revenit în competiţie la doi ani după “The French Dispatch”, cineastul texan şi-a plasat acţiunea din noul său film într-un oraş american fictiv construit în plin deşert, unde părinţi şi elevi participă la o serie de competiţii şcolare. Cu acea ocazie, evenimente neaşteptate se vor produce şi vor bulversa lumea, potrivit trailerului acestui film, ce va fi lansat în cinematografe la sfârşitul lunii iunie.

IndieWire scrie despre “Asteroid City” că este unul dintre cele mai bune filme regizate de Anderson. Ceea ce părea un alt film imaculat semnat de Anderson tocmai a devenit „unic”.

Selectat pentru prima dată la Cannes cu “Moonrise Kingdom” în 2012, Wes Anderson, renumit pentru stilul său ironic şi desuet, oferă spectatorilor filme care sunt imediat recognoscibile, ce includ o paletă vizuală retro şi o înclinaţie pentru simetrie, adeseori imitată pe Instagram.

Rămâne de văzut dacă el va reuşi să impresioneze juriul prezidat de Ruben Ostlund, care a dezvăluit că a vizionat deja mai mult de jumătate dintre cele 21 de filme aflate în cursa pentru trofeul Palme d’Or.

sursa: Agerpres

 

 

Vezi si

Guy Ritchie revine pe marile ecrane cu un film despre o operațiune din Al Doilea Război Mondial

Prin cel mai recent film al său, ”The Ministry of Ungentlemanly Warfare”, inspirat de o …