Wednesday , May 8 2024

Tag Archives: stiri

Militari sărbătorindu-și ziua de naștere în misiune la Suceava

  Nu sunt acasă, ci în județul Suceava, unde de o săptămână desfășoară o acțiune umanitară alături de alți colegi, în sprijinul populației de la Suceava și din zona limitrofă municipiului reședință de județ. Nu sunt alături de familiile lor nici de ziua de naștere. Un exemplu în acest sens …

Mai mult »

Şeful SGA Suceava, demis la câteva zile după ce s-a rugat în genunchi în fața instituției

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, Daniel Drăgoi, a fost demis din funcție în cursul zilei de ieri, 9 aprilie. Începând din data de 10 aprilie locul său va fi ocupat de inginerul Bogdan Piticari în prezent șef de secție la Câmpulung Moldovenesc. Deși decizia cu privire la demiterea …

Mai mult »

Un buldoexcavator de 125.000 de euro, căutat pentru confiscare în Marea Britanie, găsit într-o hală din Rădăuți

 Miercuri, 8 aprilie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial PF Suceava – ITPF Sighetu Marmației au organizat o acțiune pe linia combaterii traficului cu autovehicule furate din străinătate. Astfel, a fost identificat, într-o hală de pe raza municipiului Rădăuți, un buldoexcavator marca JCB, care în urma verificărilor s-a dovedit …

Mai mult »

Doi țepari au încercat să vândă dezinfectant pe care nu-l aveau unei firme din Suceava. Polițiștii au recuperat un prejudiciu de 47.000 de lei

In urma unor percheziții, cei doi au fost reținuți, apoi plasați sub control judiciar. Firma plătise 46.651 lei avans pentru gelul dezinfectant inexistent Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au făcut …

Mai mult »

Dosar penal și amendă de 10.000 de lei pentru un șofer băut care nu avea declarație pe proprie răspundere

Politie, masina, Obiectiv

O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control miercuri seară, în jurul orei 21.20, pe DC neclasificat din comuna Sucevița, un autoturism condus de un localnic de 35 ani. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul de 35 de ani  a fost testat de polițiști cu aparatul …

Mai mult »

Elisabeta Lipă, despre situația canotorilor izolați în Suceava: “Era mai bine să rămână în cantonament. O să realizăm ce greșeli am făcut când se vor întoarce la lot”

“Vedem ce se întâmplă la Suceava. Unde sunt mai în siguranță?”, a spus președinta Federației Române de Canotaj. Dintre cei 13 canotori izolați în județ, cei mai expuși sunt soții Marius și Ionela Cozmiuc, aflați în carantină în cartierul Burdujeni. Cei doi se antrenează în garaj, pe peretele căruia, pentru …

Mai mult »

Miercuri au fost date amenzi pentru nerespectarea măsurilor de circulație pe perioada carantinei Sucevei cât în zilele de luni și marți

Echipele mixte formate din polițiști, polițiști locali, cadre MApN și jandarmi au efectuat, în cursul zilei de miercuri, 8 aprilie, verificări privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și/sau carantinare, privind locațiile de carantinare precum și societățile comerciale pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență. Potrivit unui comunicat al …

Mai mult »

Ordonanţa Militară 8: Magazinele îşi pot prelungi programul înainte de Paști

În zilele de joi, vineri şi sâmbătă, înainte de sărbătorile pascale celebrate de creștinii catoloci și de cei ortodocși, magazinele pot să aibă program prelungit, potrivit Ordonanței Militare numărul 8. Programul poate fi prelungit în funcţie de necesităţi. „În zilele de joi, vineri şi sâmbătă, premergătoare celor două sărbători pascale, …

Mai mult »

Acord al ministrilor de finante din zona euro asupra unui vast plan de susţinere în valoare de 500 de miliarde de euro

Miniştrii de finanţe din zona euro au ajuns la un acord, joi seară, privind un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro, transmit Reuters şi AFP. Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Spania au ajuns joi seară la un acord asupra unui plan de sprijinire de 500 de miliarde …

Mai mult »

Ordonanța Militară 8: Piețele agroalimentare rămân deschise pe durata stării de urgență. Se interzice exportul de cereale, faina, zahăr sau ulei

Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, secretarul de stat Bogdan Despescu și secretarul de stat Raed Arafat au sustinut joi seară, la sediul MAI, o declarație de presă. Ministrul de Interne a emis cea de-a opta ordonanță militară de la începutul stării de urgență. Iată principalele declarații făcute de cei …

Mai mult »