Saturday , April 27 2024

Doi țepari au încercat să vândă dezinfectant pe care nu-l aveau unei firme din Suceava. Polițiștii au recuperat un prejudiciu de 47.000 de lei

In urma unor percheziții, cei doi au fost reținuți, apoi plasați sub control judiciar. Firma plătise 46.651 lei avans pentru gelul dezinfectant inexistent

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au făcut marți, 7 aprilie, patru percheziții domiciliare, cu mandate emise de Judecătoria Suceava și în cooperare cu lucrători din cadrul S.I.C.E. Giurgiu.

Au fost identificați doi suspecți care, utilizând terminale mobile și cartele SIM prepay, au postat anunțuri fictive pe internet prin care ofereau spre vânzare gel dezinfectant, deși nu dețineau asemenea bunuri.

În perioada 13 – 17 martie, cei doi s-au prezentat ca administratorul, respectiv agentul de vânzări ai unei firmei și au indus în eroare o societate comercială din Suceava, mințind că ar deține cantitatea totală de 2130 flacoane cu gel dezinfectant pe care intenționează să o comercializeze și o pot livra, solicitând plata unui avans în valoare totală de 46.651 lei.

În cauză anchetatorii au întocmit dosar penal față de cei doi, sub aspectul comiterii infracțiunii de „înșelăciune”, iar în baza probatoriului administrat s-a dispus reținerea acestora, ulterior fiind plasați sub control judiciar, prejudiciul de aproape 47.000 lei fiind recuperat în totalitate. (O.S.)

Vezi si

Cinci eleve au obținut premii la Olimpiada Națională de Limba Germană, iar Alexandra Oniceanu, de la ”Ștefan”, s-a calificat în lotul lărgit

Trei dintre elevele premiate sunt de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, fiind coordonate …