Thursday , May 2 2024

Tag Archives: pod

Podul de la Liteni a fost redat circulaţiei

Podul de la Roşcani-Liteni de peste râul Suceava a fost recepţionat parţial, ieri, şi urmează a fi redeschis circulaţiei rutiere în cursul zilei de astăzi sau, cel târziu, de mâine. Potrivit primarului Tomiţă Onisii (foto), recepţia care s-a făcut ieri a fost una parţială, cel finală urmând a fi făcută …

Mai mult »

TRAGEDIE in Italia: Cel puţin 36 de morţi, după ce un autocar a căzut de pe un pod

Cel puţin 36 de persoane au murit şi alte 11 au fost rănite, duminică seara, într-un accident de autocar în apropiere de Avellino, în regiunea Napoli (sud). Autocarul aproape a zburat de pe un pod. Deocamdată nu se ştie dacă printre victimele tragediei se numără şi români. La ora 01.45 …

Mai mult »

Protest la Dorneşti, din cauza podului peste pârâul Ruda

Circa o sută de persoane au protestat, sâmbătă, aproape o oră şi jumătate din cauza lucrărilor la podul respectiv, despre care susţin că nu face altceva decât să favorizeze producerea inundaţiilor Aproape o sută de locuitori ai comunei Dorneşti au participat, sâmbătă, 20 iulie, la un miting de protest. Manifestarea …

Mai mult »

Protest liberal la piciorul podului neterminat de la Roşcani – Liteni

15 persoane din Liteni au protestat, ieri, sub podul ce face legătura pentru 300 de oameni între case şi proprietăţile lor . Acum trei zile preşedintele CJ şi prefectul judeţului au dat asigurări că în maxim 50 de zile lucrările vor fi terminate. Pentru că aveau permisiunea de la Primărie, …

Mai mult »

Restrictia de trafic pe podul de la Burdujeni va fi mentinuta si dupa finalizarea primei etape de reabilitare

N TIR-urile [i camioanele nu vor avea `n continuare acces pe pod, singurele ma[ini cu o mas\ total\ de peste 7,5 tone care vor putea s\ circule pe pod vor fi autobuzele Lucr\rile de consolidare a podului rutier de la Burdujeni sunt pe cale de a fi finalizate, `ns\ cu …

Mai mult »

Primaria din Liteni vrea sa asfalteze in acest an 36 de kilometri de drumuri locale

N peste 36 de kilometri de drum local vor fi asfaltati in acest an, lucr\rile urm=nd a fi corelate cu repara]iile [i pavarea trotuarelor  n `n proiect sunt incluse 35 de str\zi, precum [i câteva por]iuni laterale de drumuri, valoarea investi]iei fiind 430 miliarde de lei vechi n investi]ia `n …

Mai mult »

Lucrarile de stabilizare a podului de la Burdujeni ar putea fi terminate saptamana viitoare

N acestea ar `nsemna doar finalizarea primei etape a lucr\rilor de reabilitare a celui mai mare pod rutier din Suceava, cea de-a doua etap\ de ridicare la nivelul ini]ial urm=nd s\ aib\ loc doar dac\ Prim\ria va ob]ine finan]are n primarul Ion Lungu a spus c\ `n ultima perioad\ nu …

Mai mult »

Un barbat a decedat dupa ce a cazut din podul casei

~n cursul zilei de luni, `n timp ce se afla `n podul casei `mpreun\ cu fratele s\u, Roman Constantin `n v=rst\ de 85 ani, din comuna Dolhe[tii Mari, a c\zut, suferind multiple leziuni puternice. B\rbatul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgen]e a Spitalului Jude]ean Suceava `n jurul orei 21.00, …

Mai mult »

Consolidarea podului de la Burdujeni costa mai mult decat s-a estimat

N `n loc de trei milioane de lei, lucr\rile ar putea ajunge la cinci milioane, primarul Ion Lungu preciz=nd c\, deocamdat\, este vorba de estim\rile dintr-un deviz general [i c\ una din cauzele acestei cre[teri de cost o reprezint\ [i faptul c\ s-au turnat mai multe coloane de sus]inere dec=t …

Mai mult »

Podul de la Burdujeni va fi reparat abia spre Craciun

N primarul Ion Lungu a declarat c\, `ntre timp, solu]ia tehnic\ la prima etap\ de consolidare s-a modificat, fiind necesar\ turnarea mai multor coloane de beton pentru stabilizarea pilonului n potrivit primarului de Suceava, de[i cea mai bun\ solu]ie ar fi construirea unui pod nou, acest lucru nu poate fi …

Mai mult »