Friday , May 17 2024

Patiserii scot pe piață 7,2 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale

Patiserii vor scoate pe piaţă 7,2 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi faţă de perioada sărbătorilor de iarnă, pe fondul erodării puterii de cumpărare a populaţiei, deşi preţurile la unii producători au fost reduse şi cu 10% în acest an.


“Apreciem că vom mânca ceva mai puţini cozonaci decât anul trecut şi decât în perioada sărbătorilor de iarnă şi nu din cauza preţurilor, care chiar au dat în jos la cozonac. Noi vrem să ofertăm acum 7,2 milioane de cozonaci, faţă de 7,5 milioane anul trecut, pentru că am observat de la supermarketuri că şi comenzile lor au fost ceva mai mici şi atunci sigur că ne orientăm şi noi cu producţia, ca să nu greşim. După cum spuneam, reducerea ofertei nu este din cauza preţului, pentru că sunt unii producători, chiar şi cei mari, care au redus preţurile şi cu 10%, cred că este din cauza puterii de cumpărare. Însă, eu cred că e un lucru bun, pentru că risipa alimentară trebuie să fie tot mai mică şi atunci omul cumpără mai chivernisit, mai chibzuit. Am observat acest lucru: omul preferă să cumpere un cozonac mai mic, dar bun decât un cozonac mare şi mai puţin bun”, a declarat pentru Agerpres preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

Din punct de vedere al sortimentelor de cozonaci, Popescu a precizat că patiserii vin cu o ofertă extrem de bogată, iar umpluturile sunt “cu de toate”, respectiv cu portocalele, smântână, ciocolată sau fistic, însă cei mai căutaţi rămân cozonacii clasici cu nucă, cu stafide şi cu rahat.
Acesta a subliniat că şi exportul şi-a menţinut trendul din anii trecuţi, circa 10% din cozonacii produşi în această perioadă ajungând în afara graniţelor ţării, în zonele unde locuiesc români.
“Cam 10% din producţie pleacă la export şi cred că e un lucru bun. Eu dacă aş fi la guvernare aş da o primă de export. Se dau bani pentru morcovi, pentru tomate, pentru usturoi, pentru vacă, pentru porcul de Mangaliţa, practic pentru orice, dar nu şi la procesare. Aici nu se dă nimic şi noi suntem supăraţi. Procesarea e între supermarketuri, care vor preţuri mici, şi consumatori, practic e prinsă ca într-o menghină”, a subliniat şeful ROMPAN.
Potrivit sursei citate, patiserii lucrează “la foc continuu” pentru a intra pe piaţă în această perioadă şi cu pască, produsul specific Sărbătorilor Pascale.
“Avem o pască foarte bună, cu brânză sau cu ciocolată, dar cea tradiţională cu brânză şi smântână este cea mai căutată. Acum, în ultimele zile se măreşte cererea foarte mult şi pentru că pasca are o durată de valabilitate mică, lucrăm zi şi noapte, la foc continuu. Oferta noastră de pască este cam de 15-20% din cantitatea de cozonac”, a adăugat reprezentantul Industriei de Morărit şi Panificaţie.

ROMPAN este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde peste 200 de societăţi din toate domeniile din industrie, cota de piaţă fiind de peste 60% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi. AGERPRES 

Vezi si

Isărescu: Corecția fiscală e absolut necesară, e principala problemă a României

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu susține necesitatea corecției fiscale, care este principala problemă a României, subliniind …