Sunday , May 12 2024

Tag Archives: Obiectiv de Suceava

Vreme schimbătoare. Prognoza meteo pentru 4-17 martie, pe regiuni

Alternanţele termice, cu valori maxime de până la 18 grade dar şi minime de -4 grade la munte, şi precipitaţiile pe arii relativ extinse vor caracteriza regimul termic pe parcursul următoarelor două săptămâni, în majoritatea regiunilor, arată prognoza publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 4 …

Mai mult »

Bărbat lovit mortal de o mașină pe o trecere de pietoni din Burdujeni, sub ochii soției sale, fosta directoare de la Școala 11

Luni dimineață, în jurul orelor 0625, P. Cătălin, de 29 ani, din Salcea, a condus un autoturism marca Audi A4 pe Calea Burdujeni, direcția Suceava-Salcea, iar în perimetrul trecerii pentru pietoni din proximitatea intersecției cu strada  Păcii l-a surprins și accidentat pe Pintilie Constantin, de 66 ani, din municipiul Suceava, …

Mai mult »

Primarul Lungu a participat la “Balul Mărțișorului”, organizat de Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Suceava (FOTO)

Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Suceava, al cărui președinte este Vasile Palaghiu, Cetățean de Onoare al municipiului Suceava, a organizat, la Restaurantul ”Brădet”, un  eveniment  în cinstea tuturor doamnelor, “Balul Mărțișorului” sărbătorind astfel venirea primăverii. Invitat de onoare a fost primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, primit cu mare căldură de …

Mai mult »

VIDEO. BRIT Awards: Raye a câștigat 6 premii, un record

Cântăreaţa şi compozitoarea Raye a câştigat, sâmbătă, la Londra şase premii la gala BRIT, inclusiv la categoriile artistul şi albumul anului, un record. „Nu vă puteţi imagina ce înseamnă asta pentru mine”, a spus ea, în lacrimi, în timp ce şi-a acceptat premiul pentru „Albumul anului”, cu bunica alături de …

Mai mult »

250 de medici stomatologi au participat la un curs organizat de Colegiul Medicilor Stomatologi Suceava

Sâmbătă, 2 martie 2024, Colegiul Medicilor Stomatologi Suceava (CMS-SV) a organizat o întâlnire la care a susținut un curs dr. Luminița Oancea, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, președinte al Societății Române de Protetică Dentară și Maxilo-Facială. La întâlnirea organizată de CMS-SV la Sala de Evenimente BlackRock au participat …

Mai mult »

VIDEO. Activiști PETA au întrerupt prezentarea Victoriei Beckham la Paris Fashion Week

Activişti ai grupului pentru drepturile animalelor PETA au perturbat, vineri, prezentarea de modă a Victoriei Beckham la Săptămâna Modei de la Paris. Activiştii au intrat pe podium în timp ce modelele defilau, ţinând pancarte pe care scria “Trăiască pielea vegană” şi purtând tricouri pe care scria “Întoarceţi spatele pieilor de …

Mai mult »

Iris Apfel, simbol excentric al modei, a murit la vârsta de 102 ani

Excentrica Iris Apfel, un simbol al universului modei din New York şi vedetă pe Instagram, a murit vineri, la vârsta de 102 ani, potrivit unui anunț pe contul său oficial de pe reţeaua socială. “Iris Barrel Apfel, 29 august 1921 – 1 martie 2024”, este mesajul postat pe Instagram, însoţit …

Mai mult »

Gheorghe Flutur a semnat certificatul de urbanism pentru rețelele de gaze naturale în comunele Marginea și Horodnic de Sus

Este vorba de o investiție de aproximativ 15 milioane de euro, de care vor beneficia 9.000 de persoane. ”Județul Suceava are în momentul de față proiecte pentru aducere a gazului metan de peste 230 milioane de euro. CJ Suceava s-a implicat direct în cadrul programului de care vor beneficia 59 …

Mai mult »

Bunicuța traficantă de droguri la 87 de ani. Pungi pline cu cocaină și canabis găsite în casa ei din Ialomița

Poliţiştii şi procurorii au destructurat un grup infracţional specializat în traficul de droguri, care era coordonat din penitenciar. Membrii aceleiaşi familii sunt acuzaţi că vindeau cannabis şi cocaină în judeţul Ialomiţa, cu 1.700 de lei pentru fiecare tranzacţie. Printre ei și o femeie de 87 de ani, care își ajuta …

Mai mult »